Ce se va intampla cu cetatenii europeni din Marea Britanie, dupa Brexit. Guvernul de la Londra cauta solutii pentru strainii care locuiesc in Regat
Brexit
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat ca una dintre prioritatile negocierilor pentru iesirea tarii din blocul comunitar va fi gasirea unei solutii pentru drepturile cetatenilor europeni care locuiesc in Regatul Unit, transmite Reuters, preluata de News.ro.
”Cred ca in ceea ce priveste drepturile cetatenilor europeni din Marea Britanie, aici premierul a fost destul de clar ca vrea ca aceasta problema sa reprezinte o prioritate a negocierilor cu celalalte state membre”, a declarat purtatorul de cuvant al sefului Guvernului.
Insa, prim-ministrul britanic nu a propus un calendar pentru politicile ei vizavi de imigratie.
”Intreaga idee a prelaurii controlului dupa ce iesim din blocul comunitar se refera la faptul ca decizia cu privire la migratie sa fie luata la nivel national”.
Premierul Theresa May a promis ca va invoca pana la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declansa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, primele negocieri ar putea sa inceapa abia in luna iunie, dupa informarea celorlalte 27 de tari membre ale UE.
Membrii Camerei Comunelor au aprobat, la inceputul lunii februarie, cu 494 de voturi ”pentru” si 122 ”impotriva” proiectul legislativ de autorizare a executivului cu puterea de declansare a procedurii de iesire din UE.
Politicienii pro-europeni spera ca in a doua camera legislativa ar putea sa existe mai multa opozitie din partea reprezentantilor nealesi si, prin urmare, mai putin ingrijorati de sfidarea deciziei luata de popor.
Pe acelasi subiect: