Cat ar costa spargerea zonei euro. Exit-ul Spaniei si Italiei ar cufunda intreaga lume in recesiune
O iesire din zona euro a Portugaliei si a Greciei ar fi suportabila. Dar ce s-ar intampla daca si Italia si Spania ar parasi uniunea monetara? Potrivit unei analize, prezentate de Spiegel Online, un asemenea scenariu ar aduce pierderi masive tarilor europene, dar si intregii economii mondiale, iar cel mai afectata ar fi Franta.
Cum ar reactiona intreaga lume daca n-ar mai fi euro, se intreaba publicatia germana, care prezinta posibilele consecinte ale iesirii din uniunea monetara a statelor din sudul continentului.
In primul rand, o retragere a Spaniei si a Italiei ar cauza „eruptii fara precedent atat in Europa, cat si in intreaga lumie”, arata studiul publicat de Spiegel Online, iar standardele folosite astazi pentru masurarea efectelor crizei nu ar fi suficiente.
In cazul acestui scenariu pesimist, 42 de tari industrializate si emergente, care reprezinta 90% din economia mondiala, ar fi afectate. Calculul initial a fost realizat in cazul retragerii Greciei din zona euro, ulterior fiind adaugate si Portugalia, Spania si Italia.
Desi o iesire a Greciei din zona euro ar avea efecte semnificative asupra economiei Europei (numai Germania ar pierde peste 100 de miliarde de euro si ar suferi o contractie economica de 2,9%), impactul ar fi mic in comparatie cu o posibila iesire din spatiul monetar comun a gigantilor Italia si Spania (a treia si, respectiv, a patra economie din zona euro).
Daca pica Spania, pica intreaga Europa
Daca problemele financiare pe care le au Grecia si Portugalia pot fi rezolvata fara ca regiunea sa simta efecte prea puternice, nu acelasi lucru se poate spune in cazul in care Spania paraseste clubul select al euro.
„Daca Spania iese din zona euro, pica Europa. Daca pica Europa, trage dupa ea si SUA si China”, a declarat economistul Thiess Petersen, unul dintre realizatorii studiului.
Potrivit calculelor sale, 42 de tari dezvoltate vor avea pierderi totale de aproape 8 trilione de euro, din care 1,2 miliarde pe pietele emergente din grupul BRIC.
De asemenea, cresterea economica a Chinei s-a reduce cu 1%, in timp ce PIB-ul SUA ar scadea cu 0,4%. In Europa, Portugalia ar fi afectata in mod particular, din cauza legaturilor stranse de comert dintre cele doua tari, dar si Franta ar avea de sufert, din cauza prezentei masive a bancilor franceze pe piata spaniola.
In cazul in care Italia ar renunta la euro, analistii se asteapta nici mai mult nici mai putin decat la o recesiune globala. Pierderile toale globale ar fi de 17,2 trilioane de euro, echivalentul a 44% din totalul cresterii economice din tarile studiate. Germania ar pierde aproape 70% din cresterea economica, China, o jumatate, iar SUA un sfert.
Franta, cea mai afectata de iesirea tarilor din sudul Europei
Potrivit studiului, Franta ar fi cea mai afectata in cazul in care tarile din sudul continentului ar iesi din zona euro. Potrivit estimarilor, pierderile s-ar ridica la 154% din PIB-ul tarii, de departe cea mai mare pierdere dintre tarile analizate. Acestea vin in mare parte din expunerea pe care o au bancile franceze in tarile cu probleme financiare.
Totodata, tarile care vor iesi din zona euro se vor confrunta cu o depreciere masiva a monedei nationale (de pana la 50% in Grecia), ceea ce va face foarte greu de platit datoriile externe.
Pe de alta parte, insa, analistii se asteapta ca tarile care parasec spatiul monetar comun sa aiba o crestere economica mai mare decat daca ar ramane in zona euro.
O intrebare cheie la care analistii nu pot raspunde, insa, este ce se va intampla cu Spania si Italia in cazul in care Grecia si Portigalia ies din zona euro. „Efectul de domino nu poate fi cuantificat, pentru ca pietele financiare reactioneaza irational”, conchid realizatorii studiului.
Mai multe despre:
#criza economica#criza datoriilor din zona euro#iesirea Greciei din zona euro#recesiune
Pe acelasi subiect: