Bursa de la Shanghai, tot pe pierdere. Luni a inchis pe cea mai mare contractie din ultimii 8 ani si a anulat toate castigurile de la inceputul anului. Care sunt pietele imune la "panica"si ce spun expertii
Bursa de la Shanghai si-a continuat astazi scaderea. Indicele Shanghai Composite a coborat cu 6,4% la debutul sedintei de marti, dupa o contractie de 8,5% inregistrata luni, cel mai mare picaj intr-o singura zi dupa 2007. Indicele principal al bursei din Japonia, Nikkei, tocmai a inchis la cel mai scazut nivel din ultimele sase luni.
Bursa japoneza a inchis sedinta de marti in scadere cu aproape 4%, principalul indice bursier coborand sub pragul de 18.000 de puncte pentru prima data in ultimele sase luni, pe fondul scaderilor de pe pietele externe.
Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 17.806,70 puncte, in scadere cu 3,96% (733,98) comparativ cu inchiderea sedintei precedente, transmite AFP.
Bursa din Shanghai a continuat sa scada marti, dupa o cadere de 8,49% inregistrata luni, indicele Shanghai Composite Index inregistra in cursul tranzactiilor de dupa-amiaza o scadere de 7%, coborand sub pragul de 3.000 de puncte
Bursa din Hong Kong a inchis prima sedinta de marti in crestere cu 1,62%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 21.595,74 puncte, in crestere cu 344,17 puncte fata de inchiderea sedintei precedente, transmite EFE.
Bursa de la Seul a incheiat sedinta de marti in crestere cu 0,92%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.846,63 puncte, in crestere cu 16,82 puncte comparativ cu valoarea inregistrata la inchiderea sedintei precedente, transmite Yonhap.
Doar cateva piete sunt imune la negativitatea existenta: Australia performeaza cel mai bine, urmata de Coreea de Sud si Taiwan.
Verde pe bursele europene marti dimineata
Indicele FTSE 100 a avut un salt de 102 puncte, la deschiderea sedintei de tranzactionare in City, un castig de 1.7%. Bancile si gigantii minieri domina tabloul cresterilor.
Alte piete europene sunt de asemenea pe crestere, cu Franta si Germania urcand cu 1,7% si Italia castigand 2%.
Asta inseamna o recuperare, dar nu totala dupa socul de ieri, cand majoritatea indicilor au picat cu 4%.
Si inca sunt temeri ca revenirea fragila a "pacientului" Europa va fi lovita puternic de China.
Investitorii se aduna dupa haosul de ieri, spune Connor Campbell de la SpreadEX. Dar totul se poate schimba intr-o clipa, daca Beijing-ul nu va reusi sa gestioneze criza din China: "Banca centrala din China ramane un actor insignifiant in tot acest cosmar, in loc sa fie" cavalerul pe cal alb" de care au nevoie pietele, ceea ce ar putea induce panica, daca se va intampla iar acelasi lucru ca luni"
Cu toate acestea, este de remarcat ca bursele europene si-au revenit chiar daca pietele asiatice continua sa inregistreze marti o zi dificila si unele dintre ele, in special Bursa de la Shanghai, au inchis cu o cadere de 7,63%.
Potrivit firmei franceze de brokeraj Aurel BGC, "indicii bursieri europeni si americani isi vor reveni pe termen scurt. In plus, daca nu exista indoieli cu privire la incetinirea economiei chineze, scenariul unei aterizari dure a devenit mult mai ipotetic".
Unii analistii sunt de parere ca pietele bursiere vor ramane sub presiune inca o perioada, in lipsa unor noi masuri convingatoare anuntate de autoritatile de la Beijing.
Experti: Ingrijorarile cu privire la cresterea economiei chineze sunt exagerate
Turbulentele de pe piata bursiera chineza in ultima perioada nu reflecta starea generala a celei de-a doua economii a lumii, sustin o serie de economisti si analisti intervievati de CNB, in conditiile in care Bursa de la Shanghai si-a continuat marti scaderea.
"'Colapsul actiunilor nu ne spune nimic despre starea economiei Chinei. In realitate, ultimele date statistice au fost mai pozitive decat sugereaza titlurile din presa, si o mare parte din economie este solida. In plus, factorii de decizie din China au posibilitatea de a relaxa si mai mult politicile daca va fi necesar", a declarat Mark Williams, economist sef pentru Asia la Chief Capital Economics.
Piata bursiera chineza a crescut cu aproape 60% intre ianuarie si mijlocul luni iunie insa de atunci si pana in prezent a anulat toate castigurile din acest an.
"Cresterea preturilor care a inceput in urma cu un an a fost una speculativa, mai degraba decat determinata de o imbunatatire a fundamentelor. O combinatie intre date statistice slabe si lipsa de actiuni a autoritatilor chineze ar putea sta la baza scaderii de astazi, insa imaginea de ansamblu este ca asistam la colapsul unei bule speculative pe piata bursiera. In consecinta, o scadere a pretului actiunilor in China nu ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare cu privire la economia de ansamblu sau peste hotare", a apreciat Mark Williams.
Nu este singurul economist care scoate in evidenta lipsa de legatura intre piata de capital si ansamblul economiei Chinei.
"Panica de luni este un eveniment de tranzactionare si un eveniment economic. Asa cum arata recentele date statistice, piata bursiera nu a fost legata de performantele economiei reale", a declarat Leland R. Miller, presedinte la China Beige Book International.
Potrivit acestuia, in T1 din 2015, piata bursiera a inregistrat o crestere masiva chiar daca economia a incetinit, in timp ce in T2 relansarea economica s-a datorat vanzarilor cu amanuntul si sectorului imobiliar spre deosebire de efectele rezultate de pe urma boom-ului pietei bursiera.
Analistii sunt de parere ca impulsul limitat provenit de pe urma boom-ului pietei bursiere poate fi explicat prin faptul ca doar unul din 30 de chinezi detine actiuni.
BVB deschide in scadere cu 2% sedinta de marti, dupa ce luni a inchis in scadere cu 6,3%, cu deprecieri de peste 7% in cursul zilei
Bursa de la Bucuresti a deschis in scadere sedinta de tranzactionare de marti, indicele de referinta BET consemnand o depreciere de 1,98% in aproximativ 30 de minute de tranzactionare.
Rulajul la BVB se situa marti dimineata la 8,52 milioane de lei (1,91 milioane de euro), fiind realizat numai din tranzactii cu actiuni.
Cele mai semnificative schimburi au fost efectuate cu actiunile Banca Transilvania, BRD si Romgaz. Indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, era in scadere cu 1,85%, indicele BET-FI al SIF-urilor era in coborare cu 1,66%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, pierduse 1,09%. In acelasi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 1,85%.
Bursa de Valori Bucuresti a inchis luni in scadere semnificativa pe toti indicii sedinta de tranzactionare de luni, urmand astfel evolutia burselor din intreaga lume, intr-o zi care pe pietele internationale a fost catalogata drept "lunea neagra".
Indicele de referinta BET al BVB s-a depreciat cu 6,32% dupa ce, in cursul zilei, indicele care arata evolutia celor mai lichide 10 actiuni consemnase scaderi de peste 7%.
Tranzactiile bursiere au depasit 143 milioane de lei (32 milioane de euro), o valoare record pentru bursa autohona, pe fondul unor schimburi cu actiuni in valoare de aproximativ 125 de milioane de lei (peste 28 milioane de euro). De altfel, in dupa-amiaza zilei de luni, pagina de internet a BVB a fost accesata cu dificultate din cauza traficului ridicat.
"Suntem foarte multumiti si motivati de faptul ca varianta de desktop a website-ului nostru a reusit sa atraga un interes atat de ridicat din partea investitorilor si a potentialilor investitori, si acum ne readaptam intensiv masurile tehnice pentru a face fata mai bine, in viitor, unui astfel de interes ridicat", a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, pentru Agerpres.
Cele mai mari rulaje au fost inregistrate cu actiunile Romgaz - 20,55 milioane lei, Banca Transilvania - 19,81 milioane lei si Fondul Proprietatea - 18,96 milioane de lei. Toate cele trei titluri au 'pierdut' peste 6% din valoare, cea mai semnificativa scadere fiind consemnata de actiunile Romgaz (minus 6,85%).
Indicele BET-FI al SIF-urilor a scazut cu 6,65%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 6,23%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, a pierdut 5,91%. Indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, a scazut cu 6,28% in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii.
Directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Nicu Grigoras, spune ca bursele din Statele Unite ale Americii, din Europa si, indirect, Bursa de la Bucuresti, au inregistrat scaderi pe fondul anticiparilor privind incetinirea avansului economic al Chinei, a doua economie din lume, cu impact semnificativ asupra cresterii la nivel global.
Bursele europene au scazut puternic luni dimineata, un important indice bursier atingand cea mai scazuta valoare din ultimele sapte luni, in conditiile in care bursa de la Shanghai a inregistrat o contractie de peste 8% ceea ce a afectat si restul burselor asiatice, transmite Reuters.
Bursa de la Londra a inchis luni in scadere cu 4,67%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la 5.898,87 puncte, in scadere cu 288,78 puncte comparativ cu inchiderea sedintei precedente. La bursa ICE Futures, cotatia barilului de petrol Brent cu livrare in octombrie a scazut cu 2,77 dolari, ajungand la inchidere la valoarea de 42,69 dolari.
Bursa de la Frankfurt a inchis luni in scadere cu 4,70%, indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 9.648,43 puncte, in scadere cu 476,09 puncte comparativ cu valoarea inregistrata la inchiderea sedintei precedente.
Bursa de la Paris a inchis luni in scadere semnificativa cu 5,35%, indicele principal CAC 40 ajungand la 4.383,46 puncte, in scadere cu 247,53 puncte comparativ cu inchiderea sedintei precedente.
Ulterior, Bursa de pe Wall Street a deschis in scadere semnificativa, urmand tendinta burselor asiatice si europene, in primele minute de la debutul tranzactiilor indicele Dow Jones inregistrand o contractie de 5,75% iar indicele Nasdaq o cadere de 7,98%.
Scaderile inregistrate la debutul tranzactiilor pe Wall Street s-au facut resimtite imediat si peste Ocean, agravand tendinta de scadere de pe principalele burse europene (Londra, Frankfurt, Paris, Madrid, Amsterdam sau Bruxelles) care au inregistrat deprecieri de peste 7%.
Bursele de pe Wall Street au inchis luni cu o noua scadere de peste 3%. Indicele Dow Jones s-a depreciat cu 3,58%, la valoarea de 15.871,28 puncte, in scadere cu 588,47 puncte fata de inchiderea sedintei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 3,94%, la 1.893,21 puncte, in scadere cu 77,68 puncte fata de valoarea la inchiderea anterioara.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 3,82%, ajungand la o valoarea de 4.526,25 puncte, in scadere cu 179,79 puncte fata de valoarea inregistrata la inchiderea sedintei precedente.
Bursa New York Mercantile Exchange (Nymex): cotatia barilului de petrol light sweet crude cu livrare in luna octombrie a scazut cu 2,21 dolari, ajungand la inchidere la valoarea de 38,24 dolari, coborand sub pragul de 40 de dolari pentru prima data in ultimii sase ani.
Bursa de la Shanghai a inchis luni cu o scadere de 8,49%, cea mai mare contractie din ultimii opt ani, ceea ce a afectat si restul burselor asiatice, precum si principalele burse europene.
In prezent, Bursa de la Shanghai a anulat toate castigurile inregistrate de la inceputul anului, revenind sub nivelul inregistrat in data de 31 decembrie 2014. Investitorii sunt ingrijorati de posibilitatea unei aterizari dure a economiei chineze, in pofida eforturilor autoritatilor de a relansa exporturile si activitatea economica.
Bloomberg: Turbulentele din China sunt favorabile Romaniei, reducand randamentele obligatiunilor guvernamentale
Acum o saptamana jumatate, in urma deciziei adoptate de Banca Centrala a Chinei, de a schimba mecanismul care stabileste rata zilnica de referinta pentru yuan, Bloomberg nota ca legaturile comerciale limitate cu China si scaderea preturilor la materiile prime importate s-au transformat intr-un avantaj pentru fostele state comuniste din UE, ajutandu-le sa nu fie afectate de deruta inregistrata pe pietele emergente.
Nomura International Plc a sfatuit investitorii sa detina mai multe eurobonduri din Europa de Est decat nivelul din indicii de referinta, cu exceptia Rusiei, afectata de declinul pretului la titei.
Atunci, devaluarea yuanului a provocat turbulente pe pietele financiare din statele emergente. In schimb efectul a fost contrar in Romania, Ungaria si Polonia, unde randamentele obligatiunilor guvernamentale au scazut.
Ceea ce arata ca plasamentele din Europa Centrala ar putea fi considerate sigure pentru unii investitori, deoarece regiunea importa titei si depinde mai mult de Germania decat de China pentru comert. Activele din regiune nu au fost afectate de posibila majorare a ratei dobanzii in SUA, ci au beneficiat de pe urma masurilor de relaxare cantitativa (QE) adoptate de BCE pentru stimularea cresterii zonei euro.
"Exista din nou numeroase temeri privind unele piete emergente majore si investitorii se vor uita spre Europa Centrala si de Est ca un loc care nu este deosebit de atragator, dar este relativ sigur. Ungaria, Polonia, Balcanii si statele baltice sunt esentialmente mai solide, beneficiind de pretul mai scazut al materiilor prime si de expunerea mai redusa la China", a declarat analistul Timothy Ash, de la Nomura, din Londra.
Pietele bursiere din intreaga lume au inregistrat atunci scaderi, pe fondul temerilor ca volatilitatea de pe pietele financiare va afecta ritmul de crestere al economiei mondiale.
Investitorii s-au indreptat spre aur si spre obligatiunile suverane cu rating mai ridicat, din SUA si Germania pana in Cehia si Polonia.
PineBridge, cu investitii de 10,6 miliarde de dolari in titluri de valoare cu venit fix pe pietele in curs de dezvoltare, si-a majorat recent detinerile de bonduri guvernamentale romanesti in dolari, apreciind ca tara ofera investitorilor ingrijorati de impactul incetinirii economiei chineze plasamente sigure.
"Europa de Est ar putea furniza o oarecare stabilitate a pietei si ofera oportunitati inaintea posibilei majorari a ratei dobanzii in SUA", a afirmat Anders Faergemann, de la PineBridge.