Beijingul se angajeaza sa ajute Europa, dar atentioneaza: “China singura nu poate sa salveze Grecia!”
In cadrul unei convorbiri telefonice “de rutina” intre seful Comisiei Europene Jose Manuel Barroso si premierul chinez Wen Jiabao, care a avut loc sambata dimineata, acesta din urma a asigurat ca tara sa va continua sa sprijine zona euro, care travereseza in prezent o perioada critica. Intr-un briefing de presa ulterior, purtatorul de cuvant al sefului CE, Alejandro Ulzurrun, a spus ca discutia s-a concentrat pe masurile care trebuie luate pentru consolidarea zonei si pe summitul UE-China, care va avea loc pe 25 octombrie, scrie EUobserver.
“Wen si-a exprimat sprijinul pentru actiuni care sa salveze zona euro”, a spus Ulzurrun, fara a intra in detalii.
Inca de la debutul crizei din zona euro, China a sprijinit tari cu probleme ca Grecia, Spania, Portugalia si Italia, prin cumpararea de obligatiuni.
Dar intelegerea din iulie, privind un nou pachet de ajutor pentru Grecia, a deschis posibilitatea ca unii investitori sa-si diminueze afacerile din aceasta tara, iar agentiile de rating si-au moderat asteptarile privind evolutiile economice si in legatura cu alte tari din zona euro, inclusiv Italia si Spania, respectiv a treia si a patra economie ale uniunii monetare, de teama ca si acestea vor avea nevoie de ajutor extern.
Purtatorul de cuvant al ambasadei Chinei, Wang Xining, a explicat ca guvernul “se gandeste sa cumpere mai multe obligatiuni, dar acest lucru depinde de performanta acestora, din punct de vedere comercial”.
“Vrem sa vedem ca zona euro isi revine si vrem sa oferim asistenta sub mai multe forme, dar cheltuierea unor sume uriase de bani pe bonduri nu este realista. China singura nu poate sa salveze Grecia”, a explicat oficialul chinez, pentru EUobserver.
Cat despre ideea eurobondurilor, pe care Germania inca nu o agreeaza, Wang a spus ca tara sa ar fi interesata sa cumpere astfel de obligatiuni, dar deciziile se vor baza pe considerente economice.
China isi fundamenteaza deciza privind achizitia de bonduri in concordanta cu recomandarile agentiilor de rating, dar si pe baza “vointei politice pentru reforme structurae” si pe sfaturile bancherilor de la bancile centrale.
“Este intelept sa luam decizii pe baza mai multor opinii, nu numai pe evaluarile agentiilor de rating”, a mai spus oficialul chinez.
“Fundamentele economice ale Europei sunt inca solide si exista un potential urias pentru ca economia sa-si revina si sa creasca din nou, pe baza unor schimbari structurale si a controalelor bugetare”, a concluzionat Wang Xining.
Pe acelasi subiect: