Barack Obama se declara "exasperat" de criza bugetara provocata de Congresul american. “Wall Street-ul ar trebui sa fie ingrijorat”
Presedintele Statelor Unite Barack Obama a recunoscut miercuri ca este "exasperat" de criza bugetara provocata de Congres si apreciaza ca Wall Street ar trebui sa fie "ingrijorat" de consecintele acestui blocaj, relateaza AFP.
"De la inceputul presedintiei mele, am facut eforturi puternice pentru a lucra alaturi de republicani, retinandu-mi declaratiile (...) Unii spun ca sunt prea calm", a declarat Obama pentru televiziunea CNBC, in a doua zi a unei paralizari a statului federal provocata de un dezacord privind bugetul in Congres.
"Evident, sunt exasperat, deoarece (aceasta criza) este complet inutila", a adaugat presedintele, repetand ca nu va negocia cu adversarii republicani asupra unei ridicari a plafonului datoriei, necesara conform Trezoreriei pana la 17 octombrie.
Daca Congresul nu isi da acordul, Statele Unite risca sa se afle in incapacitate de plata incepand de la aceasta data, o situatie fara precedent.
Obama, care i-a primit in cursul zilei la Casa Alba pe liderii celor mai mari banci americane, a mai afirmat ca "de data aceasta, Wall Street ar trebui sa fie ingrijorat" de blocajul actual, in special din cauza datoriei.
"Atata timp cat exista o situatie in care un grup este pregatit sa nu isi respecte angajamentele fata de obligatiile Statelor Unite (catre creditorii lor), atunci avem o problema", a apreciat el.
"Sunt exasperat de ideea ca daca nu voi spune la 20 de milioane de persoane ca nu pot avea acces la o asigurare de sanatate, statul va ramane paralizat" de catre republicani, a adaugat el, calificand aceasta atitudine "iresponsabila".
"Daca intram in obiceiul de a permite unui partid sa se foloseasca de santaj (...) atunci niciunul dintre presedintii care vor veni dupa mine nu vor putea guverna in mod eficient", a mai spus presedintele american.
In lipsa unui acord asupra bugetului intre democrati si republicani, administratiile centrale ale Statelor Unite sunt partial inchise de marti dimineata la ora Romaniei, 07:00.
Republicanii din Camera Reprezentantilor, care se opun reformei asigurarilor de sanatate promulgata de Obama, refuza sa voteze un buget care nu va suprima finantarea. Acestia au amenintat de asemenea ca vor lega aceasta problema de cea a ridicarii plafonului datoriei.
Obama, care ii va primi in cursul dupa amiezii de miercuri pe liderii grupurilor din Congres, si-a pastrat pozitia asigurand ca nu va negocia atata timp cat alesii nu au votat o lege bugetara pe termen scurt care sa nu contina suprimarea finantarii reformei asigurarilor de sanatate.
Pe acelasi subiect: