Angela Merkel: UE are nevoie de o Mare Britanie puternica. Cancelarul insista ca e necesara pastrarea valorilor fundamentale precum libera circulatie
Uniunea Europeana are nevoie de o Mare Britanie "puternica", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, intr-un discurs rostit in Parlamentul britanic, informeaza AFP.
"Avem nevoie de o Mare Britanie puternica, cu o voce puternica in Uniunea Europeana. Daca vom avea acest lucru, vom putea efectua reformele necesare in beneficiul tuturor", a adaugat Angela Merkel, care urmeaza sa aiba o intrevedere cu premierul David Cameron.
"Mi s-a repetat adesea in ultimele zile ca exista asteptari speciale din partea discursului meu de astazi. Se pare ca unii asteapta ca discursul meu sa deschida calea reformarii in profunzime a arhitecturii europene, care sa satisfaca toate tipurile de dorinte britanice, reale sau presupuse. Mi-e teama sa nu fie dezamagiti", a spus Merkel.
"De asemenea, am auzit ca altii asteapta exact contrariul si spera ca voi transmite mesajul simplu ca Europa nu este pregatita sa plateasca orice pret pentru mentinerea Marii Britanii in Uniunea Europeana. Mi-e teama sa nu fie dezamagiti si ei", a continuat Merkel.
Cancelarul Germaniei a vorbit de competitivitate si de adaptarile necesare pentru a face fata crizei economice, insistand insa ca este necesara pastrarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum libera circulatie.