Alerta nucleara: in Japonia, reactoarele cedeaza unul cate unul
Criza nucleara se agrava, marti, in Japonia dupa o noua explozie si un incendiu la centrala Fukushima 1, unde accidentele se succed dupa cutremurul puternic produs vineri, care s-a soldat probabil cu moartea a 10.000 de persoane, relateaza AFP.
Alte doua explozii s-au produs in aceasta dimineata la reactoarele nucleare ale centralei de la Fukushima. Deflagratia nu a afectat, pana acum, cladirea externa.
"Nivelul de radioactivitate a crescut in mod considerabil" la complexul nuclear, a declarat premierul japonez Naoto Kan intr-o interventie televizata.
El le-a cerut persoanelor care locuiesc pe o raza de 30 de kilometri in jurul centralei sa ramana "in case sau birouri".
Sute de mii de oameni au fost evacuati
Aceasta masura se adauga evacuarii, ordonate sambata, a peste 200.000 de persoane care locuiesc in apropierea centralei situate pe malul marii.
Un nivelul de radioactivitate, usor mai mare decat valoarea normala, a fost depistat la pranz la Tokyo, situat la aproximativ 250 de kilometri distanta. Autoritatile nu le-au cerut pana in prezent celor 35 de milioane de locuitori sa ia masuri de precautie speciale.
Explozii constante
La scurt timp dupa ora 06.00 (01.00 ora Romaniei), o "explozie puternica" s-a produs in cladirea care adaposteste reactorul numarul 2, a anuntat Tokyo Electric Power (Tepco), care administreaza centrala.
O alta explozie de hidrogen a declansat un incendiu la reactorul numarul 4, care era oprit pentru mentenanta in momentul producerii seismului. Potrivit presei, acesta ar fi fost stins de armata americana.
Contrar exploziilor precedente de la reactoarele 1 si 3, cea de la reactorul 2 nu a fost vizibila din exterior si nu a avariat cladirea externa.
Aceste explozii sunt consecinta operatiunilor de urgenta lansate dupa defectarea sistemelor de racire ale reactoarelor provocate de tsunami generat de seismul cu magnitudinea 9, cel mai puternic inregistrat vreodata in Japonia.
De atunci, centrala construita in anii 1970 a fost oprita total, iar TEPCO injecteaza apa de mare pentru a raci reactoarele, un proces care conduce la dispersarea unor materiale radioactive.
"Contrar a ceea ce s-a intamplat pana acum, nu exista indoiala ca nivelurile atinse pot afecta sanatatea oamenilor", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Yukio Edano.
In jurul reactorului au fost depistate niveluri cuprinse in 30 si 400 milisievert, a precizat el. Pornind de la o doza de 100 de milisievert primita de corpul uman, observatiile medicale mentioneaza o crestere a numarului de cazuri de cancer.