A doua economie a UE s-a redresat semnificativ în trimestrul trei din 2020, după cel mai sever declin de la Al Doilea Război Mondial
Paris, Franta
Economia franceză s-a redresat în trimestrul trei din 2020, înregistrând o creştere cu 16%, a estimat joi Banca Centrală a Franţei, în linie cu prognoza sa precedentă, transmite Bloomberg.
A doua economie a zonei euro a scăzut cu 13,8% în trimestrul doi din 2020, cel mai sever declin de după Al Doilea Război Mondial, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (Covid-19).
După ridicarea restricţiilor, în 11 mai, activitatea economică s-a redresat, ajungând în septembrie la aproximativ 95% din nivelul înregistrat înainte de izbucnirea pandemiei, arată rezultatele unui studiu lunar efectuat de Banca Franţei în rândul a 8.500 de companii.
După redresarea semnificativă care a demarat în mai, economia franceză a arătat semne de slăbiciune în ultimele săptămâni.
Creşterea numărului de cazuri de Covid-19 şi introducerea de restricţii parţiale în unele zone au sporit temerile consumatorilor şi a companiilor privind viitorul, conform studiului. Cele mai afectate sectoare sunt industria auto, hotelurile, restaurantele şi activităţile recreaţionale.
Şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat că "în locul unei reveniri în formă de 'V' la care speram ne temem că am putea avea un al doilea braţ al literei V puţin mai şubred", referindu-se la faptul că situaţia este una deosebit de gravă în Franţa şi Spania, potrivit Agerpres.
Institutul Naţional de Statistică şi-a menţinut recent estimarea privind contractarea economiei Franţei cu 9% în 2020, din cauza efectelor pandemiei.
Pe acelasi subiect: