Un nou zăcământ de gaze, descoperit în Oltenia. Producția ar asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuinţe
Sonda, gaze naturale, petrol
OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol şi gaze din sud-estul Europei, anunţă descoperirea unei noi resurse de gaze în regiunea Olteniei, în apropierea zăcământului Totea, din judeţul Gorj.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, forajul sondei Totea 4461 a început în ianuarie 2018 şi a atins adâncimea finală în septembrie acelaşi an. Sonda a fost testată cu succes în aprilie 2019, pentru volume de până la 500.000 de metri cubi/zi, iar conectarea la infrastructura din zona Totea a fost realizată în mai puţin de un an şi a fost demarată producţia experimentală, pentru a testa potenţialul şi dimensiunea noii descoperiri.
"De-a lungul anilor, zăcământul Totea a fost unul dintre cele mai productive din portofoliul nostru. Însă, aşa cum se întâmplă cu orice zăcământ de ţiţei şi gaze, Totea a intrat în declin după ce şi-a atins platoul de producţie în 2017. Descoperirea unor resurse suplimentare în apropierea zăcământului Totea este o veste extraordinară pentru potenţialul zonei şi va compensa parţial acest declin", a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.
Investiţiile în noua sondă şi infrastructura conexă se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro, care se adaugă celor 200 de milioane de euro deja investite începând din anul 2011 pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze din zona Totea.
Conform datelor OMV Petrom, lucrările de dezvoltare au inclus forajul a cinci sonde de mare adâncime şi construcţia parcului de producţie gaze Totea 4540. Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat şi apoi livrat în sistemul naţional de transport.
Cu noua sondă, producţia de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuinţe, arată estimările companiei.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep, în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 de benzinării, sub două branduri: OMV şi Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom, în timp ce statul român, prin Ministerul Energiei, o cotă de 20,639%, Fondul Proprietatea un procent de 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori din Londra.
Valoarea contribuţiilor plătite de OMV Petrom către bugetul de stat se ridică la 27,8 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite şi dividende, în perioada 2005 - 2018, fiind astfel cel mai mare contributor către bugetul naţional.
Mai multe despre:
#OMV Petrom#gaze naturale
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS