O companie germana construieste o fabrica de profile metalice in Ineu. Investitie de 1,5 milioane de euro
Compania germana Stanzwerk va construi o fabrica de profile metalice in orasul aradean Ineu, urmand sa creeze peste o suta de locuri de munca. Investitia se ridica la 1,5 milioane de euro, transmite Mediafax.
Primarul orasului Ineu, Calin Abrudan, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca a vandut unei companii germane o suprafata de 8.000 de metri patrati din proprietatea orasului, pentru ridicarea unei hale in care se vor produce profile metalice. Productia va incepe in toamna.
Terenul, situat in incinta unei foste baze militare, a fost achizitionat de catre investitor cu suma de 57.000 de lei.
"Investitia se va derula in doua etape, prima fiind programata sa fie incheiata in luna octombrie, cand vor fi angajati 50 de oameni, iar a doua in cursul anului viitor, cand personalul angajat se va dubla. Vor fi produse profile metalice si obiecte de feronerie, produsele fiind destinate industriei de mobila", a afirmat Calin Abrudan.