Dramele industriei romanesti. Patru combinate siderurgice, care au apartinut rusilor de la Mechel, sunt taiate si vandute la fier vechi
Patru combinate ce au apartinut companiei rusesti Mechel sunt taiate si vandute la fier vechi de noul proprietar. Camioanele cu bucati din uzinele unde lucrau mii de oameni, someri acum, merg spre centrele de colectare. In tot acest timp, angajatii asteapta salariile restante si platile compensatorii. Pentru ei, premierul a anuntat ca au fost deblocate aproape cinci milioane de lei.
Dupa 30 de ani de munca la combinatul din Campia Turzii, sotii Costai asteapta cu teama ziua de maine. Au fost disponibilizati in februarie amandoi si nu au nicio sansa sa isi gaseasca alta slujba.
"Am lucrat cam 30 de ani in sectia cabluri de tractiune. Am un baiat fara serviciu, are doi copii, stau cu noi. Pe mine la varsta asta nu ma mai ia nimeni, in pensie nu pot sa ies.", spune Elena Costai, disponibilizat.
Intr-o situatie grea este si domnul Gheorghe. Are 51 de ani si a lucrat la combinatul Mechel 32 de ani. Acum a primit preaviz, fara nici o explicatie. Nu stie ce se va intampla cu el si cum isi va hrani familia.
"Toate utilajele de forja, care au fost utilaje performante le-au dus la ei. Ne au aruncat ca niste cizme.", spune Gheorghe Platila, angajat Mechel Targoviste.
"Masinile au plecat, ca doar au taiat vreo 800 de tone. Mai au de taiat inca 200 de tone, ca pentru astea au luat bani in avans.", spune Tudor Bubau, disponibiliza.
Si in celelalte combinate din Targoviste, Buzau si Braila situatia este la fel de disperata. Totul merge la fier vechi. Nu se stie cine se va ocupa de somerii din aceste orase monondustriale, pentru ca autoritatile locale nu au un plan serios.
"De cand am fost revanduti catre firma Nikarom s-au vandut cateva dintre utilaje, dar nu de baza. Cateva strunguri, freze, o masina de indreptat din forja incompleta", spune Gabriel Banu, lider sindicatului Mechel Targoviste.
"Multe unitati au disparut prin acest genocid industrial, la care statul roman nu s-a implicat sub nicio forma si nu a urmarit privatizarile" - Constantin Iarca, lider sindicat "Laminorul" Braila.
Firma care a preluat aceste combinate are sediul intr-un apartament din Bucuresti, cu doi actionari rusi.
"4,8 milioane au plecat in contul celor de la Mechel pentru plata salariatilor. O sa va rog - si stiu ca supravegheati acest lucru - sa nu ne trezim ca cei de la Mechel iau banii si pleaca in alta parte cu ei, ca exista aceasta posibilitate.", spune Victor Ponta, premierul Romaniei.
Pretul otelului a ajuns la o treime fata de 2008, cand a inceput criza.