Conducerea ne-a propus ca salariile sa creasca cu 200 de lei, dar in trei transe, ceea ce noi nu am acceptat. Ne mentinem cererea initiala de 520 de lei si continuam negocierile. In cazul in care nu ajungem la o intelegere, suntem dispusi sa declansam greva generala”, a declarat, pentru incont.ro, vicepresedintele sindicatului de la Automobile Dacia, Ion Iordache.

Astazi a avut loc a doua runda de negocieri intre cele doua parti, dupa ce saptamana trecuta administratia le propusese salariatilor o majorare salariala de 1.700 de lei, tot in trei transe. Sindicatele, pe de alta parte, considera ca patronatul le poate oferi majorarea ceruta de ei, avand in vedere rezultatele financiare de anul trecut.

Potrivit lui Iordache, in prezent, la Automobile Dacia sunt angajati aproximativ 12.000 de salariati, la care se mai adauga circa 2.000 de persoane de la firmele care lucreaza pentru Dacia. Salariul mediu de baza este de aproximativ 1.700 de lei, in cazul muncitorilor, media fiind undeva la 1.550 de lei.