Skanska a atras un chirias si in a doua cladire din Green Court Bucharest. Sanofi se muta in 2015
Sanofi Romania este primul chirias al celei de-a doua cladiri de birouri a complexului Green Court Bucharest, dezvoltat de grupul suedez Skanska, in zona Floreasca. Producatorul de medicamente a inchiriat 2.200 mp, unde se va muta din iunie 2015.
Pana in prezent, Skanska a inchiriat aproximativ 19.000 mp din intregul complex, cladirea A (19.500 mp) si B (18.000 mp).
Pe langa Sanofi Romania, Orange Romania si Schneider Electric au ales de asemenea sa devina chiriasi ai Green Court Bucharest.
"In ceea ce priveste progresul constructiei cladirii B, in momentul de fața efectuam lucrari de structura, iar in curand vom incepe lucrarile la fatada cladirii", a declarat Marcin Łapiński, presedintele Skanska Property Romania.
Cladirea B din Green Court Bucharest va avea 12 etaje si trei niveluri de parcare subterana, cu 315 locuri disponibile.
Finalizarea acesteia este planificata pentru trimestrul doi 2015, iar contractul are o valoare de 20 de milioane de euro, investitia si lucrarile de constructie fiind derulate de de Skanska Commercial Development prin subsidiarele Skanska Property Romania si Skanska Construction Romania.
Cladirea A va fi finalizata in trimestrul al treilea din 2014. Skanska a anuntat in august anul trecut investitiile de 46 milioane euro pentru prima faza.
In primul imobil din complex, totalizand 19.500 metri patrați, Orange a inchiriat 8 din cele 12 etaje, astfel ca prima faza are un grad de inchiriere de 90%.
Skanska Romania si-a inceput activitatea in anul 2011 si face parte din grupul Skanska, unul din cele mai mari din domeniul dezvoltarii imobiliare si constructiilor.