Preturi intre 18.900 euro si 1,9 mil. euro, la tIMOn. Dezvoltatorii imobiliari ofera reduceri de pana la 60.000 euro si case mobilate complet
Targ imobiliar
Dezvoltatorii imobiliari vin cu o oferta de peste 15.000 de locuinte, la Targului Imobiliar National, pentru care propun reduceri de pana la 30%, cea mai ieftina garsoniera prezentata la targ fiind de 18.900 euro.
Targului Imobiliar National (tIMOn), care se desfasoara in perioada 24-27 martie in Piata Constitutiei din Capitala, vine cu reduceri de pret, valabile exclusiv in perioada targului, care variaza intre 1.000 si 60.000 de euro, ofertele speciale pentru cumparatorii din acest week-end incluzand case complet mobilate, bucatarii care valoreaza zeci de mii de euro si locuri de parcare, informeaza Agerpres.
Cel mai mic pret din targ se regaseste la o garsoniera in zona Fundeni: 18.900 euro, in timp ce, pe segmentul vilelor, cel mai mic pret este de 55.000 euro pentru o locuinta P+1 din cartierul Tamisa, situat in ansamblul GreenCity din cartierul 1 Decembrie.
Pe segmentul de lux, ofertele sunt intr-o crestere vizibila fata de anii trecuti: penthouses de la 250.000 la 500.000 euro, o casa de 1,8 milioane euro pe Soseaua Kisselef si o alta de 1,9 milioane euro+TVA pe Calea Victoriei.
Pretul mediu, in crestere fata de anul trecut
Comparativ cu editia anterioara, pretul mediu pe unitate locativa la tIMOn a crescut de la 59.000 la 62.000 euro.
"Trendul usor crescator era vizibil inca din toamna anului trecut pentru anumite segmente de locuinte. Conform analizei RealTime, preturile apartamentelor din Bucuresti au crescut cu 4,4% fata de noiembrie 2015. Oferta din cadrul tIMOn arata o crestere a preturilor de 10% pe segmentul locuintelor din clasa economy, situate in zonele periurbane, cele care reprezentau de fapt motorul vanzarilor pe segmentul rezidential in ultimii 3-4 ani", apreciaza Vlad Vlasceanu, directorul tIMOn.
In conditiile in care, in ultimii ani, au fost exploatate doar proiectele din zone periurbane cu cele mai mici preturi si aceasta parea sa fie tendinta, in prezent se vede o schimbare de directie: 70% din ofertele tIMOn nu mai sunt in zone periurbane. Vorbim despre ansambluri situate in zone centrale si semicentrale, cu preturi care pornesc de la 1.000 euro /mp util, comparabil pretului unitar solicitat de catre proprietarii de locuinte vechi din respectivele zone.
Discounturi de pana la 60.000 de euro
Majoritatea expozantilor (90%) vor oferi pentru cei care semneaza contracte de cumparare in timpul targului discounturi intre 2 si 30% ceea ce se va traduce, ca sume, intre 1.000 si 60.000 de euro. Pe langa ofertele deja anuntate, majoritatea expozantilor anunta oferte personalizate pentru fiecare potential client: vizitatorii pot gasi la standul Renet vile complet mobilate in Otopeni, la pretul de 109.000 euro sau un apartament complet mobilat si utilat, cu gradina proprie si boxa si tot de aici pot pleca acasa cu un voucher de 3.000 euro cadou.
Cel mai mare discount efectiv din targ este de 60.000 euro pentru un apartament de 4 camere din Bd. Timisoara, oferit de compania Imoteca. Pretul de vanzare este de 99.900 euro, fiind redus de la 159.900 euro. Cele mai numeroase discounturi sunt oferite de City Garden Development - 16.000 euro pentru o vila in Pipera (89.000 euro pret de vanzare in perioada targului) si o reducere de minim 10.000 euro (10% pentru orice apartament), pentru ansamblul 21 Downtown dezvoltat pe Bd. Mircea Voda.
La tIMOn, vizitatorii vor experimenta primul stand virtual Virtual Reality Tour pentru un ansamblu rezidential din Romania.
Targul imobiliar reuneste 116 expozanti intr-un pavilion de 2.000 mp. tIMOn va fi deschis, in Piata Constitutiei, pana duminica, 27 martie 2016, ora 17.00.
Pe acelasi subiect: