Paradoxul imobiliar romanesc. Udrea: Titlurile de proprietate emise depasesc suprafata tarii
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, spune ca trebuie gasita o solutie privind titlurile de proprietate intrucat daca ar fi adunate suprafetele pentru care au fost emise acestea ar depasi teritoriul tarii.
"Daca am aduna suprafetele din titlurile de proprietate emise in ultimii 20 de ani, ar fi mai mare decat suprafata tarii", a spus Udrea.
MInisterul Dezvoltarii Regionale si Turismului urmeaza sa preia de la Ministerul Administratiei si Internelor, potrivit unui proiect de act normativ, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara. "Cele mai multe titluri de proprietate sunt date prin hotarari judecatoresti, dar trebuie gasita o solutie, pentru ca nu poti face tara mai mare. Trebuie sa aducem titlurile de proprietate intre granitele tarii", a spus Udrea.
Ea a afirmat, recent, ca, prin preluarea Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, MDRT incearca sa realizeze cadastru imobiliar in toata tara, in conditiile in care Romania este printre putinele tari din UE care nu au cadastru imobiliar.
In prezent, Romania are peste 12,5 milioane de teren agricol, 9,4 de milioane de hectare fiind arabil, iar in jur de un milion de hectar este nelucrat, dupa datele cele mai recente ale Ministerului Agriculturii. Suprafata totala a Romaniei depaseste 238.000 de kilometri patrati, potrivit INS.
Citeste si
Cati someri sunt in Romania? Somajul calculat dupa metoda internationala, aproape dublu fata de raportarea ANOFM