Pandemia nu i-a speriat pe românii care vor să-și cumpere locuințe. Clienții, mai interesați de spații mai mari și case cu gradină, în defavoarea zonei
Casa, gradina, terasa, imobiliare
Apetitul pentru achiziţia de locuinţe rămâne ridicat, în condiţiile în care peste 80% dintre cei care voiau să îşi cumpere o casă sau un apartament înainte de pandemie îşi menţin această intenţie, arată un studiu publicat joi.
Potrivit unui studiu realizat de JLL, în parteneriat cu Storia.ro, cei care vor să cumpere o locuință pun acum accent pe confort, un spaţiu mai mare de locuit şi pe existenţa grădinilor, a teraselor şi a parcurilor, în defavoarea zonei.
Studiul, derulat în luna iunie, arată că doar 16% dintre cei care intenţionau să-şi cumpere o locuinţă înainte de izbucnirea crizei COVID-19 au declarat că au încetat să mai caute în această perioadă.
Atunci când vine vorba de a alege între locaţie şi un spaţiu de locuit mai mare, 84% dintre respondenţi ar prefera mai mult confort şi spaţiu, în defavoarea unei locaţii mai centrale, în timp ce 11% ar dori o locaţie centrală, în detrimentul unui spaţiu mai mare.
"Rezultatele studiului sunt încurajatoare pentru piaţa rezidenţială locală, care este extrem de sensibilă la orice modificare la nivelul veniturilor populaţiei, a comportamentului băncilor etc. Aşa cum era de aşteptat vedem o scădere a intenţiei de cumpărare însă în opinia noastră, reducerea este absolut normală având în vedere efectele pe care această criză le-a avut asupra întregii economii şi societăţi în ansamblu", a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.
Dintre cei care aveau în intenţie să achiziţioneze o locuinţă înainte de pandemie, circa 65% căutau casă, iar restul apartamente.
"Remarcăm o creştere a apetitului pentru case, punându-se accent pe case cu grădină sau terase, în ansambluri rezidenţiale cu parcuri, spaţii verzi, piaţă, supermarket şi scoală. 25% dintre cei care înainte de pandemie căutau apartamente, acum oscilează între apartament şi vilă, iar alţi 7,5% caută să achiziţioneze o vilă. Întrebarea care se ridică: este piaţa rezidenţială din Bucureşti pregătită să răspundă cererii de vile?", a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.
Potrivit studiului, comportamentul potenţialilor cumpărători s-a modificat după criza COVID-19, în sensul că dintre cei care voiau să cumpere o casă, 66% şi-au menţinut această opţiune, 13% au renunţat să mai caute, 15% oscilează acum între apartament şi casă, 4,2% sunt interesaţi să închirieze o locuinţă, iar 3% vor să cumpere un apartament.
În cazul celor care doreau un apartament, 43% şi-au păstrat intenţia, 16% au renunţat momentan la planurile de investiţie, în timp ce 25% oscilează acum între a achiziţiona un apartament sau o casă, 7,4% vor acum să cumpere o casă, iar 1% intenţionează să se mute cu chirie.
Rezultatele studiului arată că cele mai importante aspecte care sunt luate în calcul la alegerea unei locuinţe sunt, în ordinea preferinţelor: compartimentarea eficientă, calitatea construcţiei şi a finisajelor, existenţa unui spaţiu exterior (grădină/terasă), confortul sporit (luminozitate, izolaţie, intimitate etc.), existenţa spaţiilor anexe (locuri de parcare, boxe).
De asemenea, top 5 facilităţi dorite de cumpărători într-un ansamblu rezidenţial includ, în ordinea preferinţelor: spaţii verzi/parcuri, piaţă/supermarket, şcoală, locuri de joacă, farmacii.
Deşi cei mai mulţi respondenţi au lucrat de la locul de muncă în perioada impunerii condiţiilor de restricţie, pentru cei care au lucrat de acasă, percepţia asupra locuinţei s-a schimbat, astfel că 30% dintre aceştia îşi doresc o cameră în plus pentru a-şi amenaja biroul, în timp ce 43% ar vrea o grădină sau o terasă.
"Nu a fost o surpriză pentru noi să vedem că oamenii îşi doresc locuinţe mai mari şi nu mai pun atât de mult accent pe locaţie. Toate studiile arată că lucrul de acasă va rămâne o componentă importantă a modului de muncă şi că cei mai mulţi angajaţi vor lucra şi în perioada următoare cel puţin 1-2 zile pe săptămână de acasă, atunci când natura muncii o va permite. Acest lucru se va traduce pe piaţa rezidenţială prin modificarea tendinţelor din ultimii ani: locuinţa nu trebuie să fie neapărat lângă birou, esenţial este să ofere spaţii verzi şi facilităţi pentru copii", a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.
Studiul a fost realizat în luna iunie 2020, pe un eşantion de peste 25.000 de persoane, utilizatori Storia.ro şi OLX.
JLL este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicată domeniului imobiliar. JLL este o companie parte a Fortune 500 cu venituri anuale globale de 18 miliarde dolari SUA, 300 de sucursale în 80 de ţări şi o echipă globală de mai mult de 93.000 de angajaţi, la finele lunii decembrie 2019.
Storia.ro este platforma de anunţuri dedicată exclusiv sectorului imobiliar, lansată de OLX. Cu peste 200.000 de anunţuri active, Storia.ro oferă cele mai multe anunţuri din piaţă şi are peste 3 milioane de vizite lunar.
Pe acelasi subiect: