Silicon Valley al Europei e in Romania. Orasul unde companiile ofera salarii comparabile cu cele din afara: pana la 20.000 de euro/luna

Proprietarii de garsoniere din Cluj-Napoca si-au scos la vanzare proprietatile, in iulie, cu pretul mediu de 39.316 de euro, in timp ce in Capitala a fost de 35.174 de euro, cu aproximativ 4.000 de euro mai mic, arata studiul imobiliare.net.

Urmeaza in top Brasov si Iasi, cu 29.396 de euro, respectiv 28.588 de euro, in vreme ce in Constanta se inregistreaza cel mai scazut pret mediu dintre cele cinci orase analizate, 26.046 de euro.

Diferenta de circa 4.000 de euro dintre Cluj (57.611 de euro ) si Bucuresti ( 53.583 de euro) se pastreaza si in cazul apartamentelor cu doua camere.

Diferenta este si mai mare comparativ cu Brasov si Iasi: 47.187 de euro si 46.351 de euro. Constanta incheie si acest top, cu un pret mediu de 43.442 de euro, la sfarsitul lunii trecute.

Specialistii sustin ca in Cluj au ajuns preturile mai mari ca in Bucuresti in urma exodului populatiei din zona, in acest oras, dupa ce companiile de IT s-au orientat catre Cluj.

Coroborat si cu numarul relativ mic de proiecte rezidentiale noi din Cluj, a creat o cerere mai mare decat oferta, iar proprietarii au speculat conjunctura, marind preturile.

Avansul Clujului in fata Bucurestiului scade la 1.000 de euro in cazul apartamentelor cu trei camere, cu un pret mediu de 77.182 de euro, fata de 76.282 de euro in Capitala. Iasi depaseste Brasov aici, cu un pret mediu de 68.767 euro, fata de 65.004 euro, iar Constanta e la capatul clasamentului cu 61.823 euro.

Bucuresti are cel mai ridicat pret mediu pentru apartamentele cu patru camere, 101.117 de euro, in timp ce in Cluj acesta este de 96.886 euro. Iasi depaseste Clujul si se distanteaza de Brasov si Constanta, cu un pret mediu de 99.420 de euro, fata de 79.257 de euro, respectiv 74.159 de euro.