Talisoara, un sat pierdut in inima Transilvaniei. E joi, dar tot poporul s-a imbracat de duminica, fiindca e invitat, cu mic cu mare - la castel. Ridicat pe la 1600, din porunca baronului Mihai Daniel si a sotiei sale Iudith Haller, castelul de vara al familiei apuse e azi proprietatea unei familii de la Bucuresti.

A costat 100.000 euro in plin boom imobiliar, cat un apartament cu 3 camere in Capitala. Asa ca familia Racz nu a stat pe ganduri si a preferat sa investeasca intr-o bucata de istorie de pe meleagurile natale. Mesterii restauratori au descoperit picturi murale. Sunt imortalizate evenimente importante din viata baronului: a fost trimis la Poarta Otomana cu aur si cai, in dar pentru sultan.

In 1946, descendentii baronului Daniel stiau ca vin vremuri grele: comunistii se pregateau sa puna mana pe averile lor si sa-i alunge. Daniel n-a asteptat: a vandut castelul unor familii din sat, care au platit cu bani, grau si slanina. Curand, satenii au ramas cu buza umflata, fiindca statul le-a luat cladirea si a tranformat-o in CAP.

Corporatistii mutati in Evul Mediu

Fiul cumparatorului a luat castelul inapoi, dupa 11 ani de process cu statul roman, dar nu-si permiteau nici macar impozitul pe cladire. Au chemat cumparatori din toata lumea, dar investitorilor straini nu le-a placut, fiindca n-avea padure. Intamplarea face ca Lila si Atilla Racz, cei 2 corporatisti stabiliti in Bucuresti, sa primeasca in dar un album cu vechile conace ale Romaniei. Rasfoindu-l s-au indragostit de o fotografie.

El creeaza programe IT pentru banci, ea e consultant in marketing. Si-au dorit sa investeasca in ceva palpabil, sa iasa un pic din mediul corporatist. Initial, localnicii pareau reticenti fata de noii proprietari, dar curand mesterii si artizanii din zona i-au ajutat, bucurosi sa mai castige un ban. Intreg proiectul de restaurare a costat 400 de mii de euro, jumatate - fonduri UE nerambursabile, pentur o pensiune monument istoric.

La poarta castelului, facuta artizanal, mesterul mai lucreaza inca. Acum face blazonul cu lebada. Explica de ce dureaza: nimic nu-i sudat, nimic polizat, nimic vopsit. Fierarul nu taxeaza nici la ora, nici la metru patrat, nici la kilogram. Munca lui e arta, fiecare piesa - unicat. E bucuros in schimb sa-si initieze musafirii in mestesugul sau, fiindca isi cauta ucenic. A trait bine si pe vremea comunistilor, si azi, din fierarit. N-are nici program de lucru, nici birou, lucreaza doar la comanda si se simte un om liber.

In timp ce sotii Racz abia acum se muta de la biroul din corporatie la castel, francezii se lauda de ani buni cu cele mai frumoase sate ale Europei. Si-au protejat produsele locale, care au devenit celebre in toata lumea. Si-au pastrat arhitectura seculara, constienti ca valoarea caselor mostenite din batrani creste in timp.

Romania are peste 13 mii de sate, frumoase - multe, autentice, pline de viata. Cu toate astea, viata la tara e asociata cu saracie, mizerie, tristete. Taranii se zbat intr-o depresie a pretului de vanzare sub costul de productie. Multi si-au vandut animalele, sunt navetisti. Vecinii au emigrat si au lasat in urma batrani singuri si neputinciosi. Cei mai saraci traiesc din ajutoare sociale.

Vezi emisiunea integrala pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.