De vanzare, dar cam scump. Primele 25 de proprietati scoase la licitatie de RAPPS VIDEO
Daca aveti bani de cheltuit, in doua saptamani puteti cumpara primele 25 de proprietati scoase la licitatie de RAPPS. Primul lot din 700 de cladiri nu contine, insa, niciuna din perlele coroanei, adica vilele si apartamentele in care locuiesc demnitarii. Sunt doar cateva proprietati vechi, unele spectaculoase din punct de vedere arhitectonic. Din pacate insa, majoritatea sunt in paragina, iar preturile cerute de stat, exorbitante.
Cele mai atractive proprietati din totalul de 700 pe care RAPPS vrea sa le vanda, sunt acum locuite de chiriasi, fosti sau actuali angajati ai statului. Cine le cumpara nu are voie sa ii dea afara pana la terminarea contractului, adica peste cativa ani buni. Cei de la RAPPS nu au facut inca publice aceste contracte si pe ce perioada sunt inchiriate.
Au fost in schimb scoase la licitatie cateva imobile mai putin interesante, cum ar fi ultimul etaj si mansarda acestei vile din centrul capitalei. Cladirea, construita in anii 40', este parasita si cu siguranta a vazut vremuri mai bune. Peretii sunt gauriti si plini de igrasie, iar geamurile, sparte.
Angajatii RAAPPS au descoperit ca acoperisul e gaurit si podul s-a transformat in patinoar. Dar pretul cerut se ridica la aproape 350.000 de euro, pentru o suprafata de 262 de metri patrati. Adica 1.335 de euro pe metrul patrat util. Culmea este ca restul cladirii, detinuta de o companie imobiliara, se vinde cu 200 de euro mai ieftin metrul patrat.
Mergem si la Predeal unde gasim o fosta vila de protocol. Pretul de pornire: 300.000 de euro, iar cine o cumpara o ia cu mobila cu tot. Chiar si-asa agentii imobiliar spun ca pretul este prea mare.
Cine vrea sa participe la aceste licitatii trebuie sa cumpere un dosar de prezentare, sa achite o taxa de participare si sa depuna o garantie de 20% din valoarea imobilului.