Certificatul energetic pentru cladiri este obligatoriu de la 1 ianuarie, dupa ce a fost amanat mai bine de un an.
Astfel, orice tranzactie imobiliara care se face incepand cu prima zi a anului 2011 necesita prezentarea acestui certificat energetic, au declarat pentru incont.ro oficiali ai Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Ce trebuie sa faci, mai exact?
„Cumparatorul sau chiriasul, dupa caz, consimt sa dobandeasca proprietatea sau folosinta imobilului respectiv, pe riscul lor, asumandu-si orice raspundere cu privire la efectele prin nedetinerea informatiilor cuprinse in continutul certificatului de performanta energetica a cladirii", se arata in Hotararea nr. 335 din decembrie 2010 a Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania.
Cat de scump e?
Costurile sunt in medie intre 3 si 5 euro pe metrul patrat, fara TVA, spun auditorii energetici, iar banii trebuie sa fie platiti de catre cel care vinde sau inchiriaza, deci daca esti cumparator sau chirias ai scapat, teoretic, de o grija!
De exemplu, pentru pentru o garsoniera de 30 de metri patrati vei plati 150 de euro pentru auditarea ei energetica (la un cost de 5 euro pe metru patrat). In schimb, pentru un apartament de doua camere de 52 de metri patrati vei scoate din buzunar 260 de euro.
Mai departe insa, fii atent pentru ca daca esti cumparator sau chirias, s-ar putea ca proprietarul sa te puna sa platesti si certificatul energetic prin pretul pe care ti-l cere, pentru ca tu o sa beneficiezi mai departe de locuinta sa.
Mai mult, unii experti imobiliari cred chiar ca dupa introducerea certificatelor energetice, locuintele reabilitate sau cele care au un confort termic ridicat sa se scumpeasca, proprietarii profitand de legea care pune in valoare eficienta energetica a locuintelor lor.
Altii, in schimb, nu sunt atat de siguri pentru ca, spun ei, piata e tot inghetata...
Cristian Clenciu, vicepresedinte al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), a declarat pentru incont.ro ca este foarte putin probabil ca introducerea certificatului energetic, sub actuala forma, sa poata avea vreo influenta asupra preturilor de pe piata imobiliara.
"Vorbim despre 200 - maximum 400 de euro. Nu cred ca va avea vreun impact asupra preturilor in conditiile in care piata este asa cum este si astfel, este putin improbabil ca vom ajunge sa vedem scumpiri de la 1 ianuarie din aceasta cauza", a punctat Clenciu.
El a reamintit ca acest certificat este optional daca cele doua parti din tranzactie decid ca nu au nevoie de el si a mai spus ca Ministerul Dezvoltarii trebuia sa se implice mai mult in educarea romanilor cu privire la cat este de importanta certificarea energetica a cladirilor.
"Practic, prin certificatul in cauza iti dai seama ca daca iti cumperi o locuinta de tip A sau B vei avea cheltuieli mai mici cu ea in timp, iar daca iti cumperi una de la D la E sau poate chiar G o sa fie mai scumpa la final pentru ca ai costuri de intretinere care te ard la buzunar", a explicat oficialul ARAI.
Cum se face clasificarea?
De exemplu, o locuinta certificata A este termoizolata, are sistem termoizolant, care o acopera total, are termopane si are o tocarie speciala, au spus specialistii in domeniu.
La polul opus, o locuinta de tip G are pierderi de caldura foarte importante si, cel mai probabil, trebuie sa fie construita din placi de beton, care au un transfer termic precar, mai explica expertii chestionati de incont.ro.
La clasificare, se tine cont de anvelopa cladirii, compartimentarea interioara, inclusiv etanseitatea la aer, instalatiile de incalzire si de alimentare cu apa calda de consum, inclusiv caracteristicile in ceea ce priveste izolarea acestora, instalatia de climatizare, ventilatia, instalatia de iluminat integrata a cladirii, in principal sectorul nerezidential, pozitia si orientarea cladirilor, inclusiv parametrii climatici exteriori, sistemele solare pasive si de protectie solara, ventilatia naturala, conditiile de climat interior.
Cat de util este un certificat energetic?
Prin certificat, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului, exprimata, in principal, prin consumul total anual specific de energie, exprimat in kWh/mp arie utila, respectiv prin consumul de caldura anual specific pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat, eficienta energetica a apartamentului, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A - eficienta energetica ridicata, la clasa G - eficienta energetica scazuta), in functie de consumul total anual specific de energie.
In certificatul energetic trebuie trecute informatii privind costurile cu intretinerea locuintei, consumul de caldura pentru incalzire, apa calda sau iluminat.
Fiecare apartament sau vila va avea practic un fel de nota pentru clasa sa energetica, de la clasa A - eficienta energetica ridicata si pana la clasa G, care arata eficienta energetica precara si "scurgerile" de caldura.
Performanta energetica poate include chiar si un indicator al emisiei de dioxid de carbon.
Mai departe, o locuinta de clasa A consuma 170 de kilowati pe metrul patrat, in timp ce o locuinta de clasa G circa 5.000 de kw pe metrul patrat, iar raportul este de 1 la 30.
Daca problema energetica este partial rezolvata la cladirile noi, care au deja acest certificat de performanta energetica, situatia nu este la fel de simpla in cazul blocurilor vechi.
Pe o scara a eficientei energetice de la A la G, majoritatea blocurilor vechi din Romania se clasifica undeva la C si D. Cu alte cuvinte, consumam de doua ori mai multa energie decat ar fi normal.
Specialistii sustin ca o evaluare energetica a unui apartament ar dura cel mult doua zile.
Documentul este valabil zece ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate.
Legea urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2010, dar Guvernul a decis sa amane cu un an, pana la 1 ianuarie 2011, termenul de la care statul impune obligativitatea certificatului energetic.
Amanarea a fost decisa dupa ce Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a avertizat ca certificatul va majora pretul caselor vechi cu 5-10% si va bloca tranzactiile.