Cum arată vila din București care se închiriază cu 20.000 euro/lună. Construită în stil neoromânesc cu accente Art Nouveau, a fost ambasadă și sediu de birouri exclusivist
Bucureștiul vechi adăpostește numeroase mostre de arhitectură veche românească, dintre care unele sunt foarte bine conservate.
Din rândul celor mai norocoase face parte o vilă din nordul Capitalei, zona Kiseleff, ce a fost ridicată la începutul secolului XX de către arhitectul Victor Ștefănescu.
Adept al stilului arhitectural neoromânesc, acesta este cunoscut pentru proiectarea unor edificii precum Muzeul Național de Geologie din București, Palatul Artelor din București (în colaborare), Palatul Cercului Militar Național (în colaborare) sau Cazinoul din Mamaia.
Situată pe Strada Ion Mincu, vila a funcționat, vreme de mai mulți ani, ca ambasadă în România a statului Kuwait. În momentul de față, aceasta este disponibilă spre închiriere pe Imobiliare.ro, iar prețul cerut de proprietar este 20.000 de euro.
Ambasadă, reședință sau sediu exclusivist
Deținută de proprietari români, vila este amplasată pe un teren de 920 de metri pătrați și are o suprafață utilă de 780 de metri pătrați, compartimentată în 20 de camere (plus dependințe).
La capitolul finisaje se disting elemente precum ferestrele cu vitralii, marmura, ușile cu geamuri de cristal. Vila oferă tot confortul vieții moderne, pretându-se atât pentru utilizarea ca ambasadă, cât și ca reședință sau sediu de birouri exclusiviste.
Starea foarte bună în care se găsește proprietatea se datorează faptului că aceasta a fost renovată cu o atenție deosebită la păstrarea acelor elemente arhitecturale sau detalii de design care au putut fi recondiționate. Vila păstrează vitraliile și mozaicul originale, precum și ușile din lemn masiv.
Stil neoromânesc, cu accente Art Nouveau
Istoricul de arhitectură Valentin Mandache, membru al Society of Architectural Historians of Great Britain (Societatea Istoricilor de Arhitectură a Marii Britanii), spune că vila din Strada Ion Mincu ilustrează stilul arhitectural neoromânesc matur, cu aspecte de Art Nouveau.
Date fiind anumite caracteristici ale clădirii – precum „modul masiv, palațial, de construcție și motivele decorative” –, acesta consideră că vila a fost proiectată înainte de izbucnirea primului război mondial. „Este, probabil, cea mai reprezentativă și bine renovată clădire din oraș în stil național influențat de Art Nouveau”, punctează specialistul.
Potrivit lui Valentin Mandache, stilul neoromânesc a început să capete popularitate printre românii înstăriți în primii ani ai secolului al XX-lea, înainte de primul război mondial, în așa-numitul „Vechiul Regat” – după război răspândindu-se și în Transilvania. Acest curent reprezintă un amestec de elemente răsăritene bizantine (arcada scurtă, coloanele mici și groase etc.) și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale cu anumite modele de artă otomană și chiar teme de renaștere italiană târzie. Specific acestui stil este aspectul masiv, de cetate, al construcțiilor, care reprezintă o metaforă arhitectonică romantică, simbolizând rezistența eroică a românilor din timpurile medievale.
Pe de altă parte, stilul Art Nouveau s-a manifestat în România în perioada Belle Époque (aproximativ 1880-1918), fiind caracterizat, printre altele, de preferința pentru liniile curbe, pentru motivele decorative stilizate, din natură (vegetale, dar nu numai) sau geometrice, pentru utilizarea vitraliilor și a elementelor din fier forjat.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Pe acelasi subiect: