Angajatii Fondului de Garantare a Creditelor (FNGCIMM) lucreaza peste program, in weekend si in minivacata de Rusalii, pentru a face fata numarului mare de solicitari pentru programul Prima Casa.

Potrivit institutiei, FNGCIMM inregistreaza in aceasta perioada, un maxim istoric al cererilor de garantii acordate prin Programul Prima Casa, in fiecare zi fiind primite in medie 600 de noi solicitari.

Pentru a face fata volumului mare de lucru, Fondul de Garantare a decis prelungirea programului, mentinerea programului normal de lucru in perioada de mini-vacanta, din perioada 1-5 iunie, inclusiv in zilele de week-end (3-4 iunie 2017), precum si suplimentarea numarului de angajati pe masura nevoilor etapelor procesului de analiza.

Cererea foarte mare de locuinte, dupa relansarea programului guvernamental determina si o crestere accelerata a preturilor.  

Potrivit lui Gabriel Voicu director al diviziei New Homes din cadrul companiei de consultanta imobiliara Coldwell Banker Affiliates of Romania, programul Prima Casa este un instrument bun care a ajutat piata, dar de care jucatorii din piata trebuie sa se desprinda.

Prima Casa a fost un instrument foarte bun de care trebuie sa scapam. Acest program este precum o centura de siguranta pe care trebuie sa o desfacem. A fost un motor bun, a functionat si va functiona, da predictibilitate pietei. Prima Casa este un program bun, dar trebuie sa ne desprindem usor, usor de el”, a afirmat Voicu, citat de News.ro.

El a mentionat ca a intalnit multi dezvoltatori imobiliari care isi faceau planuri in functie de programul “Prima Casa”.

Voicu declara in aprilie ca cererea ridicata in contextul alocarii fondurilor pentru programul “Prima Casa” ar urma sa duca la o noua majorare de 5-7% a preturilor locuintelor.

Normele metodologice pentru programul “Prima Casa” din 2017 au fost adoptate in 27 februarie prin Hotarare de Guvern, care prevede ca locuintele supuse consolidarii sau reducerii riscului seismic cu cinci ani inainte de contractarea creditelor sunt asimilate locuintelor noi.

Programul ”Prima Casa” 2017 va avea alocat, conform strategiei, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezinta plafonul nou alocat de Guvern, iar 175,5 milioane lei este partea nefolosita din plafonul pe 2016.

In acest context, analistul imobiliar sustine ca este posibil sa se inregistreze majorari de preturi pe piata rezidentiala.

“Este posibil sa inregistram noi varfuri de cerere pe segmentul Prima Casa, varfuri care ar putea sa duca la cresteri punctuale de preturi. In ansamblu, asistam la o dezvoltare a pietei rezidentiale, o majorare a ponderii proiectelor middle market (n.r- segment pe care preturile medii de tranzactionare sunt curpinse intre 1.100 si 1.300 de euro pe metrul patrat util) in totalul ofertei noi si la o diversificare a metodelor de achizitie”, a subliniat Voicu.

Analistul estimeaza ca plafonul alocat pentru finantari prin programul "Prima Casa" in 2017 se va epuiza inainte de finalul acestui an.

Potrivit unei analize realizate de Coldwell Banker, principala metoda de achizitie pe segmentul mass market (segmentul locuintelor ieftine) este reprezentanta de finantarile acordate prin programul "Prima Casa", cu o pondere de 75% din totalul tranzactiilor.

Dezvoltatorii care construiesc astfel de proiecte livreaza pe piata un stoc de locuinte cu preturi medii cuprinse intre 700 si 950 de euro pe metru patrat util.

Aproximativ 12.000 de locuinte se afla in acest moment in dezvoltare in Bucuresti si imprejurimi si ar putea fi livrate in acest an daca dezvoltatorii isi vor respecta termenul de finalizare, potrivit unui raport al Coldwell care mai arata ca in curand va fi demarata constructia altor 2.000 de unitati, cu termene de livrare anuntate pentru 2018.