Se pune lacatul pe localurile cu bulina. Baruri, restaurante si cladiri simbol din Capitala, care s-ar putea inchide de la 1 ianuarie
Cladiri simbol ale Capitalei, cum ar fi Teatrul Nottara si Cinema Patria, dar si zeci de restaurante ar putea fi inchise.
Sunt situate in cladiri cu bulina rosie, iar legea care interzice orice fel de activitate publica in aceste locuri a fost promulgata de presedintele de Klaus Iohannis.
Proprietarii acestor localuri se impotrivesc deciziei si sustin ca au incercat sa consolideze cladirile, dar primaria le-a taiat orice speranta, pe motiv ca nu ar exista fonduri.
Conform noii legi, toti proprietarii cladirilor nesigure, in care se desfasoara activitati publice, indiferent ca vorbim despre cluburi, magazine, teatre, cinematografe sau banci, trebuie sa faca expertiza imobilelor. In cazul in care aceste spatii se incadreaza in categoria unu de risc, atunci activitatea trebuie oprita.
Cea mai afectata zona va fi Centrul Vechi. Aici sunt zeci de restaurante si baruri care risca sa cada in cazul unui cutremur. Unele dintre ele sunt zugravite si arata bine la exterior, dar stalpii de sustinere sunt foarte slabiti.
In timp ce unii patroni din cea mai afectata zona din Bucuresti sunt resemnati si spun ca isi vor inchide cluburile, altii cer noi expertize, in speranta ca bulina va disparea.
Iata o disputa intre administratorul cladirii unde functioneaza Club A - cel mai vechi club de muzica underground din Bucuresti - si proprietarul localului.
"Acea expertiza nu exista. Exista un formular, pe ei ii doare ca sunt afectati. Am memoriu tehnic. Ala nu tine loc de expertiza.”
Administrator: “Crapaturile care se vad sunt fisuri de la cutremur. Domnul de ce spune... E proprietar la Club A si vrea sa functioneze cu ele. Scopul scuza mijloacele.”
Reporter: "Va puteti asuma un risc atat de mare?
Mihai, patron Club A: NU. Vom inchide si vom consolida, daca e de consolidat."
Un alt patron de restaurant sustine ca a facut demersurile pentru consolidare, dar primeste acelasi raspuns de la primarie: nu exista fonduri.
Iancu Argintoianu , restaurant Argentin: "Eu aici de doi ani ma straduiesc sa fac consolidarea. S-a depus dosalul acum doi ani. Asteptam sa se voteze, ce solutii se aproba, proiectarea, bugetul si o sa dureze ani de zile. Eu daca inchid, nu o inchid din vina mea. O inchid pentru ca lucrurile dureaza foarte mult."
Potrivit Asociatiei Centru Vechi, sunt 14 cladiri vizate, care la inceputul lui ianuarie ar trebui sa se inchida.
Grav e ca pe lista neagra se afla si cladiri simbol ale Bucurestiului. Cinematograful Patria si Teatrul Notara s-ar putea trezi cu lacatul pe usa pentru totdeauna. Proprietarii care locuiesc in acelasi imobil nu vor sa consolideze cladirea, iar Primaria nu gaseste bani pentru consolidare.
Angajat teatrul Notara: "Se vor lupta cat pot ei, este un teatru de notorietate si spera ca nu se va intampla cu ei ce s-a intamplat cu spitalele. "
In Bucuresti, exista un numar de 366 de cladiri expertizate tehnic si incadrate in clasa 1 de risc seismic. 183 dintre ele cu pericol public, iar in clasa 2 de risc sunt incadrate 306 cladiri.