Cate locuinte au fost finalizate anul trecut, in Romania
In anul 2014 au fost terminate 42.589 locuinte, in scadere cu 998 fata de anul 2013, iar in T4 au fost date in folosinta 14.034 locuinte, in scadere cu 2.960 fata de ultimul trimestru din anul anterior, a anuntat Institutul National de Statistica.
Pe medii de rezidenta, anul trecut a crescut ponderea in mediul urban (50,3%) si a scazut in mediul rural (49,7%). Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca, fata de anul 2013, in anul 2014, a crescut numarul locuintelor realizate din fonduri private cu 119 locuinte, iar numarul locuintelor realizate din fonduri publice a scazut cu 1.117 locuinte.
Distributia in profil regional pune in evidenta o scadere a numarului locuintelor terminate in regiunile de dezvoltare Sud–Est (-1.275 locuinte), Nord–Est (-945), Sud-Muntenia (-630), Sud-Vest Oltenia (-306), Vest (-62) si Bucuresti-Ilfov (-6).
Cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+1.589) si Centru (+637).
Pe medii de rezidenta, in trimestrul IV 2014, fata de trimestrul IV 2013, numarul locuintelor construite in mediul rural a crescut cu 51,9 %. Pe trimestrul IV 2014, a scazut numarul locuintelor realizate din fondurile private cu 1.539 locuinte, iar numarul locuintelor realizate din fondurile publice a scazut cu 1.421 locuinte.
Distributia in profil regional subliniaza o scadere a numarului locuintelor terminate, pe total, cu 2.960 locuinte, scadere reflectata in regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (-2.210 locuinte), Sud-Est (-924), Nord-Est (-426), Sud-Muntenia (-202) si Sud-Vest Oltenia (-129). Cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Centru (+653), Nord-Vest (+261) si Vest (+17).