Romanul care a renuntat la visul american pentru a-i incalta pe copiii saraci din tara natala. Afacerea cu cizme de cauciuc, care ii aduce aminte de Romania
Doar educatia poate salva copiii saraci. Aceasta este credinta unui roman stabilit in Statele Unite ale Americii care s-a intors in tara dupa 20 de ani sa ajute prunci din familii nevoiase. A pus pe picioare o afacere prin care daruieste o parte din profit celor sarmani. Vinde online cizme de cauciuc si la fiecare pereche cumparata una se duce gratuit catre un copil.
6.500 de perechi au ajuns deja in picioarele desculte ale sarmanilor din intreaga lume. Gestul lui a impresionat America, iar vedete de la Hollywood ii sustin cauza neconditionat.
Strainul care incalta in cizme tricolore picioarele desculte ale copiilor saraci de pe ulitele lumii e un roman. Samuel Bistritean. Intors acasa Dupa 20 de ani, acopera picioarele copiilor saraci si le descopera mintea. Ii invata arta de a darui fratilor mai mici ce primesc ei acum. Ii educa.
Era copil cand a plecat din tara, asa ca isi aduna cu greu cuvintele in limba romana. N-a uitat-o asa cum n-a uitat nici Romania spre care se intoarce azi ajutand copiii saraci.
"Conceptul nostru este: cumperi o pereche si, pentru fiecare, una va fi donata unui copil nevoias"
Pe scurt, a pus la punct o afacere, iar din pretul unei perechi de cizme isi permite sa o daruiasca pe a doua. Povestea lui e deja vedeta printre starurile de la Hollywood care s-au oferit sa-l sustina neconditionat: Elyse Levesque actrita din seria Stargate Univers, Alison Sweeney care a jucat in Friends, Jes Macallan care a aparut in seria Ocens's 11 sau serialul Grey's Anatomy, Laura Bush sau Brad Garret, unul dintre actorii principali ai serialului Dragul de Raymond.
In 2010 a pus pe picioare Roma Boots, o companie care produce cizme de cauciuc colorate si pe care le vinde online, cu preturi cumprinse intre 40 si 90 de dolari, spunand oamenilor povestea lui.
Nascut intr-un sat mic de langa Arad, intr-o familie cu 12 frati, Samuel isi aminteste ziua in care a primit prima pereche de cizme de cauciuc.
"Cand aveam 6 ani, am primit o pereche de cizme de cauciuc care au insemnat ceva in momentul acela al vietii mele. Erau portocalii, un portocaliu decolorat. Mi le amintesc si acum. Erau purtate de fratii mai mari", povesteste el.
Nu culoarea, si nici forma nu l-au incatat. Ci faptul ca se putea juca fara sa se mai ude picioarele. Fara sa-i fie frig, fara sa-I pese ca se pot rupe.
Revolutia a adus pentru el si familia lui libertatea de a pleca spre o lume noua. Statele Unite ale Americii. Avea opt ani cand a plecat.
"A fost o ocazie pe care am avut-o, cunosteam o familie in Chicago si am fost una dintre familiile norocoase care au putut sa plece"
Aceeasi familie i-a ajutat pe parinti sa obtina o casa prin programul Habitat pentru Umanitate. Parintii lui sunt baptisti si si-au crescut copiii in credinta.
Frumusetea Romaniei l-a cucerit si i-a schimbat viata
Despre Romania, Samuel avea putine amintiri. Avea s-o redescopere dupa 10 ani, cand s-a intors prima data acasa, pe vremea cand, student fiind, facea practica la o mare companie aviatica.
Anii ce au urmat i-au adus o sotie, de origine columbiana, doua fiice si un post in vanzari intr-unul dintre cele mai exclusiviste magazine din lume: Neiman Marcus.
Dar simtea ca trece viata pe langa el. Intalnirea cu un domn care producea pantofi pentru a dona a doua pereche oamenilor strazii, i-a schimbat viata. Si-a amintit de prima pereche de cizme de caciuc si cat de fericit se simtise atunci si a stiut ca asta va face: va vinde astfel de incaltari folosindu-se de stiinta acumulata la Neiman Marcus si cerand ajutor celor pe care ii cunoscuse in calitate de client.
"Eu vorbesc spaniola si m-am gandit la amor, amor scris in oglinda. Roma! Si se potrivea. Roma, Romania, si le-a placut asta. Mi-au spus sa pastrez Roma pentru ca e usor de memorat, e simplu"
A luat legatura cu doua dintre clientele lui care erau graphic designer si le-a spus planul lui. Mai apoi, ascultandu-I povestea, oamenii influenti din Dallas s-au oferit sa-l sprijine neconditionat.
Si-a dat demisia de ziua lui
Pe 3 aprilie, 2010, de ziua lui si-a dat demisia de la Neiman Marcus, iar pe 3 mai era in drum spre China sa caute o fabrica in care sa le produca dupa ce esuasera incercarile de a gasi una in Romania.
"Cand am plecat aveam 5000 de dolari, 40 de mii din imprumuturi de student si datorie pe cardul de credit. Am plecat ca sa fac cizme de cauciuc pentru copiii din Romania. Nu aveam nicio idee despre ce urma sa fac"
Tot ce castigase pana atunci investise in locuinta si alte bunuri pe care avea sa le vanda ca sa faca rost de bani. Sotia l-a incurajat, desi n-aveau nici o certitudine ca vor reusi.
Samuel a stiut insa ca planurile lui vor fi lectii de viata si pentru fiicele sale: Ilona si Emma. Sunt prea mici pentru a intelege mesajele lui, dar stie ca intr-o zi vor fi parte din echipa lui.
Prima mie de perechi de cizme rosii, galbene si albastre, le-a dus in Romania in anul in care a pus afacerea pe picioare, in 2010.
Actorul de la Hollywood care a crezut in visul romanesc
Unul dintre actorii principali ai serialui Dragul de Raymond, Brad Garret este insa cel care a crezut cel mai mult in planurile romanului.
Pe celebrul actor l-a intalnit in Los Angeles la un eveniment caritabil unde Samuel fusese sa vanda cizme.
"Ma bucur ca am fost cu copiii in acea zi pentru ca cel mai bun mod de a-ti creste copiii e compasiunea, iar mama ta a facut asta si a schimbat lumea", spune actorul.
6.500 de cizme a vandut pana acum si 6.500 au ajuns la copii saraci din Romania, Moldova, Nepal, Honduras sau Guatemala. Ultimele 500 de perechi au ajuns intr-o comunitate de rromi de Anga Brasov in urma cu o luna.
Anul viitor vrea sa construiasca in Romania primul centru educational in care sa-I invete pe copii sa scrie si sa citeasca pentru ca in tara noastra peste 250 de mii de copii sunt analfabeti. Primul spatiu le-a fost oferit chiar de primarul localitatii in care a dus cizmele.
Educatia i-a scos pe ei din negura saraciei. In casa lor modesta din Tenesse, parintii lui Samuel nu-si pot imagina avere mai mare decat sa-si priveasca fii daruind lumii dragostea cu care ei si-au inconjurat copiii.
Samuel are planuri mari pentru copiii saraci, dar si pentru viata lui. Dupa cele catva zile petrecute in Romania s-a intors in State ca sa deschida un magazin intr-o galerie de arta unde expune tablouri donate si in care va vinde si cizmele.
Cu banii stransi va continua sa ajute copii din lumea-ntreaga
"Sunt recunoscutor ca am crescut intr-o tara ca America si mi s-au deschis perspectivele. Pot sa folosesc ce am invatat ca sa duc in Romania pentru copii"
E recunoscator tarii din care a plecat si in care se va intoarce intr-o zi definitiv sa lea pruncilor sansa de a iesi din saracie invarand: sa scrie si sa citeasca, dar mai ales sa daruiasca. Privind spre toate astea se simte fericit. E unul din acei oameni care au invatat ca bunatatea vine din dragoste. Viseaza la ziua in care se va intoarce acasa, in Romania. in tara pe care a regasit-o dupa 20 de ani mirosind a primavara.
Mai multe despre:
#afaceri
Pe acelasi subiect: