“Si in Romania se poate daca iti doresti!” Afacerea la colt de strada, a carei investitie poate fi amortizata in cateva zile
Plini de energie si idei, doi tineri din Cluj au pus la punct o afacere care merge ca pe roate. Au cumparat biciclete dotate cu espressor si rasnita cu care vand cafea la orice colt de strada. "Cafeneaua mobila" ii atrage pe clientii grabiti si le face concurenta serioasa localurilor clasice.
Ideea bicicletei cu cafea i-a venit lui Bogdan, dupa ce a muncit trei luni in America. A cumparat de pe internet o bicicleta si in scurt timp afacerea mergea atat de bine, incat tanarul de 23 de ani a fost nevoit sa angajeze doi oameni.
Bogdan Pantea, proprietarul cafenelei mobile: "Ai nevoie de un bike, un cargo bike, care se gaseste pe internet. Vine lemnaria facuta la comanda, urmeaza inima coffee bike-ului: espressorul si macinatorul".
In fiecare zi, la prima ora a diminetii, clientii ademeniti de mirosul de cafea proaspat macinata, fac coada in fata cafenelei pe roti.
"De cand au venit baietii, in fiecare dimineata, sursa mea de energie e de la ei. E o idee buna tinand cont ca suntem in viteza tot timpul: iei cafeaua si ai plecat", spune o clienta.
Bogdan are zeci de clienti fideli, asa ca nu se gandeste deocamdata sa mute cafeneaua. Dar in cazul in care afacerea nu ar mai merge aici, si-ar putea oricand incerca norocul in alt colt din oras.
Tot in Cluj, de aceasta data intr-un parc, ne iese in cale o alta cafenea mobila. Laura are 24 de ani si dupa ce a fost la Viena, s-a hotarat sa puna la punct aceasta afacere cocheta. A investit 2.000 de euro si a avut succes din prima zi.
Laura Apahidean, proprietarul cafenelei mobile: "Nu e nevoie sa plecam dincolo. Si in Romania se poate daca iti doresti".
O cafea este gata in mai putin de 3 minute. O astfel de investitie se poate amortiza in 2 zile daca locul ales pentru desfacere este unul potrivit. Unde mai pui faptul ca mai toti trecatorii se opresc curiosi sa vada inventia.
Cei doi tineri pun la cale si o franciza ca sa se extinda si sa duca afacerea poate la mare si, de ce nu, peste hotare.
Mai multe despre:
#idei de afaceri#cafea
Pe acelasi subiect: