Firma de consultanta: "Tot mai multi tineri vor sa devina antreprenori, renuntand la joburile corporatiste. Managerii trebuie sa invete cum sa-i pastreze"
Alexandra Pode, trainer
Tot mai multi tineri specialisti cauta metode prin care sa renunte la actualele joburi, in favoarea unei cariere antreprenoriale, arata un studiu realizat de Business Models Inc., companie internationala de strategie si consultanta in modele de afaceri.
Potrivit raportului firmei de consultanta in business, remis Incont.ro, actuala criza economica, presiunile crescute din mediul de afaceri si, in mod special, concentrarea excesiva pe rezultate financiare determina membrii Generatiei Y sa adopte doua tipuri de comportamente: fie sa ramana in companii, dar «dezangajati » sau neproductivi, fie sa inceapa propria afacere.
„Studiile actuale arata ca aspiratiile a 48% din reprezentantii Generatiei Y sunt de orientare spre antreprenoriat. Asta ii face foarte receptivi la intraprenoriat in organizatiile lor si, implicit, reticenti in organizatiile slab intraprenoriale”, spune, intr-un comunicat, Alexandra Pode, partener in cadrul Business Models Inc. CEE.
Tinerii cu potential intraprenorial se simt reprezentati de interesele de afaceri ale companiilor atunci cand acestea din urma le ofera un spatiu de autonomie, ei avand nevoie sa isi confirme si sa isi manifeste unicitatea si valoarea adaugata.
„Studiile arata deja ca, in 2013, mai mult de 10% din populatia adulta a Romaniei a dezvoltat o idee antreprenoriala in stadiu incipient. In acest context, pentru companii, unii profesionisti vor deveni in timp concurenti, iar altii – «motoare de crestere », in functie de deciziile pe care managerii de business si de HR le iau acum pentru asigurarea unui bun climat organizational", adauga Alexandra Pode.
Alexandra Pode este partener Business Models Inc. si cofondator Impact Hub Bucuresti, comunitate, spatiu de lucru si invatare pentru antreprenori si liber profesionisti. Pode are zece ani de experienta ca trainer in procese de dezvoltare organizationala si personala.
Business Models Inc. este o companie internationala de strategie si consultanta in modele de afaceri, cu sediul in Amsterdam. In decembrie 2013, a deschis la Bucuresti biroul regional pentru Europa Centrala si de Est. Clientii sai sunt corporatii, organizatii guvernamentale si antreprenori.
Pe acelasi subiect: