6 start-up-uri cool care s-au lansat in 2012
Abia au trecut opt saptamani de cand a inceput noul an, dar deja s-au lansat sute de companii. Cele mai multe dintre ele, in domeniul IT. Interesant este ca printre fondatorii start-up-urilor se numara personalitati din lumea filmului, jurnalisti sau presedinti de companii cu renume.
Jessica Alba (actrita), Eric Schmidt (director general Google), Paul Berry (Huffington Post) sunt doar cateva dintre personalitatile cunoscute pe plan international, care au investit in 2012 intr-un business, noteaza Business Insider. Iata spre ce domenii s-au indreptat.
1. Companie: The Honest Company
Fondatori: Jessica Alba, Brian Lee
Data lansarii: ianuarie 2012-02-20
Ideea de afaceri: o linie de produse pentru copii, realizata din materiale non-toxice
Jessica Alba (29 de ani), actrita de profesie, si-a dorit un brand pentru copilul sau, in care sa aiba incredere. Compania pe care a lansat-o de curand, The Honest Company, este raspunsul la ceea ce ea insasi cauta cu disperare in momentul in care a devenit pentru prima oara mama: produse de calitate buna, confectionate din materiale non-toxice pentru bebelusi. Jessica Alba si antreprenorul Brian Lee (46 de ani), fost jucator de wrestling, detin parti egale din afacere si se ocupa de intregul proces de productie, de la designul hainelor pana la promovare si distribuire.
Brian Lee are ceva experienta in domeniul afacerilor. Jurnalistii americani spun despre fostul sportiv ca tot ce „atinge” el se transforma in aur. Actualul start-up in care Lee este implicat colaboreaza cu intreprinderile Legal Zoom si Shoe Dazzle. Legal Zoom inregistreaza profit de ani de zile, in prezent valorand aproape 800 de milioane de dolari.
Cat despre Shoe Dazzle, firma estimata la 300 de milioane de dolari, din actionariatul sau face parte si Kim Kardashian.
2. Companie: Peek
Fondatori: Ruzwana Bashir si Oskar Bruening
Data lansarii: ianuarie 2012
Fonduri atrase de la Eric Schmidt (Google) si Jack Dorsey
Ideea de afaceri: informatii de interes, rezervari pentru turistii de pretutindeni
Desi firma exista pe hartie din ianuarie 2012, Peek inca nu functioneaza. Concret, compania asteapta sa primeasca finantare de la directorul general de la Google (Eric Schmidt) si inginerul de software de la Twitter, totodata si fondator al companiei de plati mobile Square (Jack Dorsey). Site-ul ii va ajuta pe calatori sa descopere principalele atractii din zonele pe care le vor vizita si sa rezerve online bilete pentru localurile respective.
Fondatorul Peek, Ruzwana Bashir este un tanar antreprenor, absolvent de Master in Business Administration (MBA) la Universitatea Harvard (SUA). Bashir a fost si presedintele Asociatiei Universitatii Oxford.
3. Companie: Rebel Mouse
Fondator: Paul Berry, fost Chief Technical Officer la publicatia Huffington Post
Data lansarii: ianuarie 2012
Ideea de afacere: Start-up-ul este inca in faza de constructie (nu a fost lansat propriu-zis pe piata), dar despre el s-a vehiculat inca de luna trecuta. Concret, este vorba de o platforma sociala despre care inca nu se cunosc foarte multe detalii la ora actuala.
4. Companie: PandoDaily
Fondator: Sarah Lacy
Data lansarii: ianuarie 2012
Ideea de afacere: blog specializat pe tehnologie, detinut de scriitoarea Sarah Lacy, pasionata de IT&C. Lacy colaboreaza cu fostii fondatori ai businessului TechCruncher, Mike Arrington, Paul Carr si Greg Kumparak si are o avere estimata la 2,5 milioane de dolari.
5. Companie: Engagio
Fondator: William Mougayar
Data lansarii: februarie 2012
Ideea de afacere: un agregator al conversatiilor pentru social media. Nu va include fiecare tweet sau fiecare postare de pe peretele de Facebook, ci doar acele mesaje la care utilizatorii raspund. Engagio va fi un fel de agregator al informatiilor de pe Twitter, Facebook, Google+, HackerNews, Tumblr, Foursquare, LinkedIn si Disqus.
6. Companie: CruiseWise
Fondatori: Amit Aharoni, Nicolas Meunier si Steve Davis
Data lansarii: februarie 2012
Ideea de afaceri: un motor de cautare pentru croaziere in jurul lumii; site-ul ofera comparatii cu alti agregatori de turism, iar utilizatorii isi pot rezerva online calatoriile. Potrivit datelor Business Insider, doar 8% din croazierele din Statele Unite sunt rezervate pe internet, dar pregatirea unei astfel de calatorii poate fi destul de solicitanta.