Un număr de 75.000 de angajați din sistemul sanitar vor primi stimulantul financiar din fonduri UE. Cele trei categorii de beneficiari
Medici, coronavirus, COVID-19
Bugetul alocat pentru plata stimulentului medical personalului implicat în lupta cu COVID-19 este de 120 de milioane de euro şi va acoperi 75.000 de beneficiari, dar la nevoie, suma ar putea fi duplimentată, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
"În momentul de faţă, am estimat 75.000 de beneficiari (ai stimulentului medical, n.r.). Ne vom da seama de numărul real al celor care urmează să fie plătiţi abia după ce am plătit stimulentul medical de pe luna aprilie, dar deocamdată trebuie să aşteptăm să se efectueze plăţile în luna mai. Suma alocată pentru plata acestui stimulent este de 120 de milioane de euro şi acoperă 75.000 de cadre medicale. Din raportările pe care le-am avut până acum, numărul acesta estimat ar fi corespunzător cu numărul persoanelor care au fost implicate în activităţile medicale în această perioadă şi sper să ne putem încadra în acest număr. Dacă acest lucru nu va fi posibil, vom lua măsuri de suplimentare a acestor fonduri. Toţi cei care a fost implicaţi în tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID vor beneficia de acest stimulent, pentru că este moral şi firesc ca aceia care s-au expus acestui risc să primească drepturile salariale aşa cum au fost aprobate de Guvernul României", a afirmat Boloş la Digi24, potrivit Agerpres.
Stimulentul lunar va fi de 2.500 de lei, din care se reţine 10% impozit pe venit.
Ministrul de resort a subliniat faptul că de stimulentul medical vor beneficia trei noi categorii, iar plăţile vor fi efectuate în cursul lunii mai.
"Avem trei categorii noi de beneficiari pentru stimulentul medical: asistenţii medicali comunitari - care asigură servicii de medicină primară pentru persoanele vârstnice, personalul încadrat la nivelul Institutului Naţional de Medicină Legală - cei care lucrează cu persoanele decedate şi infectate cu COVID-19, respectiv personalul medical care a fost deja infectat cu COVID. În cursul lunii mai urmează să fie plătite aceste drepturi. Unităţile plătitoare, respectiv unităţile angajatoare, au două variante de lucru: una în care plata pentru stimulentul medical este asigurată odată cu plata drepturilor salariale sau separat, în cursul lunii mai, pentru drepturile salariale aferente lunii aprilie. Practic, stimulentul medical ar avea două luni de plată pentru lunile aprilie şi mai, pe perioada în care a fost declarată Stare de urgenţă", a spus demnitarul.
La şedinţa de Guvern din 29 aprilie, ministrul Fondurilor Europene a anunţat că are în vedere modificarea OUG 43/2020 prin renunţarea la limitarea care prevedea iniţial acordarea stimulentului financiar doar personalului implicat direct în tratarea bolnavilor, dând astfel managerilor spitalelor posibilitatea de a decide ce categorii de personal sunt îndreptăţite să primească sprijinul financiar.
Pe acelasi subiect: