România a absorbit doar 2% din banii europeni alocaţi pentru perioada 2014-2020. Austria și Irlanda au cheltuit mai puțin
Bani, euro
România a cheltuit doar 2% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020, reprezentând 936,3 milioane euro, iar state precum Bulgaria şi Polonia au avut 9%, respectiv 8%, potrivit datelor Comisiei Europene.
Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul de Coeziune, respectiv 469,6 milioane de euro, urmată Fondul European de Dezvoltare Regională cu 440,2 milioane euro. Ţările care au cheltuit mai puţin decât România din fondurile structurale şi de investiţii sunt Austria şi Irlanda cu câte 1%.
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, declara săptămâna trecută că România va termina anul cu o absorbţie de 5% a banilor europeni, reprezentând 1,23 miliarde euro.
"România va termina anul acesta cu un procent de 5% absorbţie. Comisia Europeană va rambursa până în 31 decembrie sumele pe care le-am trimis la Buxelles. Este un rezultat mulţumitor dacă ne raportăm la evoluţia anului 2016. Estimez că vom avea 1,24 miliarde euro la finalul anului. Este un rezultat care nu ne satisface în perspectiva anului 2018. Per total, împreună că Politica Agricolă Comună, procentul de absorbţie la sfârşitul anului va fi undeva la 10%", a spus Nica, potrivit Agerpres.
El a precizat că cifra de 1,1% anunţată de Comisia Europeană în urmă cu circa două săptămâni reprezenta o situaţie la nivelul lunii august.
Pe acelasi subiect: