Nicolaescu, la "Dupa 20 de ani": "Nu am ce sa mai caut in fruntea ministerului, fara pachetul de baza la 1 februarie"
Eugen Nicolaescu. Sursa foto: Mediafax
UPDATE: Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat, duminica, la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro TV, ca nu este agatat de postul de ministru si ca, in principiu, nu are ce sa mai caute la conducerea ministerului daca pachetul de baza nu va intra in vigoare de la 1 februarie anul viitor.
"Nu sunt agatat de postul de ministru. Daca nu se intelege ca nu e alta cale, alta sansa, pentru oamenii din aceasta tara, haideti sa plecam acasa. Lucrurile sunt clare pentru mine", a declarat Nicolaescu, referitor la pachetul de servicii medicale de baza ce ar urma sa intre in vigoare de la 1 februarie 2014.
Intrebat daca isi va depune demisia in cazul in care pachetul nu va intra in vigoare de la 1 februarie anul viitor, asa cum a anuntat, ministrul a raspuns: "In principiu nu am ce sa mai caut in fruntea ministerului. Sigur, poate ca reusim sa facem niste modificari, niste nuantari, dar daca ele nu sunt de substanta, nu ma intereseaza".
Ministrul a explicat ca scopul pachetului de baza este sa imbunatateasca accesul pacientilor asigurati la servicii medicale de calitate.
Pacientii ar trebui sa se adreseze in prima instanta medicului de familie si abia apoi sa mearga la spital pentru ca unitatile spitalicesti sa nu mai fie atat de aglomerate, iar resursele financiare din sistemul de sanatate sa fie mai bine cheltuite, a aratat Nicolaescu, precizand ca, pe medie, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate deconteaza un serviciu medical in spital cu 1.800 de lei pe pacient, iar in prespital cu maximum 100 de lei.
"Daca am o problema de sanatate, prima data ma duc la medicul de familie. Medicul de familie imi face o consultatie. Poate sa imi indice si o serie de investigatii suplimentare. Daca el considera ca poate sa puna diagnosticul, te include intr-un tratament", a spus ministrul Sanatatii.
Conform pachetului, cetatenii sunt obligati sa faca o vizita la medicul de familie, la un anumit interval, in functie de varsta si de riscurile de sanatate. "Daca sunt un cetatean cu varsta intre 18 si 30 de ani sunt obligat, conform acestui pachet, sa ma duc odata la trei ani la medicul de familie sa imi faca un control medical de preventie. (...) Daca esti peste 40 de ani, un control preventiv se face in fiecare an. Daca sunt riscuri mai multe, se intra intr-un program de monitorizare mai accentuat, fara cost", a precizat ministrul.
Intrebat daca cetateanul va fi amendat daca nu se duce la acest control de tip preventiv, Nicolaescu a spus ca "in acest moment nu", dar se incearca modificarea legislatiei pentru a se gasi si un fel de sanctiune, ca cetateanul sa fie obligat "sa aiba grija de viata lui".
Odata cu introducerea pachetului de baza, va exista pachetul de servicii medicale pentru pacientii asigurati si unul pentru cei neasigurati, care cuprinde mai putine componente.
Cei doua milioane de pacienti neasigurati din Romania, beneficiaza in prezent, teoretic, doar de servicii de urgenta, iar dupa intrarea in vigoare a pachetului de baza ei vor beneficia si de preventie si de programe nationale de sanatate.
Pe acelasi subiect: