Primele carduri de sanatate ajung la pacienti. Ce date contin
Cardul national de sanatate va ajunge, in sfarsit, la romani, cu o intraziere de peste sase ani. Primele 2,5 milioane de bucati vor fi tiparite si trimise apoi catre asigurati, pana la sfarsitul lunii august. Documentul contine informatii medicale vitale, cum ar fi grupa de sange si RH-ul, care i-ar ajuta mult pe medici in cazul unor tragedii similare cu cea din Muntenegru.
2,5 milioane de carduri goale s-au produs deja la Imprimeria Natioanala si vor fi trimise catre Evidenta Populatiei. "Are loc procesul de personalizare a cardurilor, apoi sunt trimise catre Casa Nationala", spune comisar-sef Florian Marcu, Directia Generala de Pasapoarte.
Cardul va contine la vedere, pe langa nume si prenume, si codul de identificare in sistemul de sanatate. In plus, va avea un cip pe care vor fi incarcate de catre medicul de familie si alte informatii esentiale: CNP-ul, grupa sanguina, RH-ul, diagnostice medicale cu risc vital, boli cronice, dar si datele de contact ale doctorului. Cu o hartie notariala, semnata in timpul vietii, puteti deveni si donator de organe. Cu acesta foaie mergeti apoi la doctor, care va introduce pe cip acordul dvs. pentru donare.
"Pana la final de iulie vrem sa avem 200.000 de copii facute, iar pana la sfarsitul anului, 7, 5 milioane", a precizat Cristian Busoi, presedintele CNAS.
Cardul va fi distribuit de casele de asigurari, iar doctorii de familie se vor asigura ca documentele vor ajunge la toate persoanele, inclusiv cele grav bolnave, nedeplasabile sau din localitati izolate. Cardul constituie una dintre componentele sistemului informatic sanitar, care alaturi de reteta si dosarul electronic al pacientului, vor simplifica si imbunatati serviciile medicale, promit oficialii. Asta in cativa ani, cand toate spitalele farmaciile si cabinetele vor fi interconectate.
Vorbim insa despre o strategie pe termen lung, atata timp cat abia la un an de la introducere, reteta electronica este folosita la nivel national in proportie de 98%. Abia din 2014 va incepe si testarea pilot pe 5.000 de pacienti a dosarului electronic, care ar trebui sa adune istoricul medical al fiecarui bolnav, macar de la data intrarii in vigoare a sistemului.