Euro trece din nou de 4,63 lei, la cusul BNR
Euro, curs valutar, bani
Leul încheie săptămâna pe un trend de depreciere în raport cu moneda unică europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de 4,6303 lei, în creştere cu 0,07 bani (+0,02%) faţă de cotaţia anterioară, când un euro valora 4,6296 lei.
De asemenea, moneda naţională s-a depreciat în faţa dolarului american, cursul anunţat fiind de 3,9308 lei, cu 0,79 de bani mai mult (+0,20%), în comparaţie cu cât se stabilise în şedinţa de joi, respectiv 3,9229 lei pentru un dolar.
Potrivit BNR, francul elveţian a fost cotat la 3,9298 lei, în creştere cu 1,72 bani (+0,43%) faţă de anunţul precedent, de 3,9126 lei pentru moneda elveţiană.
Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 15,26 de bani (+0,09%), până la 162,5961 lei, de la 162,4435 lei, cât se anunţase în şedinţa de joi, potrivit Agerpres.
Mai multe despre:
#curs valutar
Pe acelasi subiect: