ING: Cursul va ajunge la 4 lei/euro, in iunie, dar spre sfarsitul anului leul s-ar putea deprecia
Cursul de schimb valutar ar putea fluctua in jurul nivelului de 4,05 lei pe euro in luna mai, iar pentru iunie rata se va plasa in intervalul 4-4,05 lei pe euro, aprecierea monedei nationale pe termen scurt datorandu-se in principal scaderii deficitului comercial, potrivit unei analize ING. Pentru a doua jumatate a anului, insa, banca anticipeaza o depreciere a leului in raport cu euro.
"Intr-o abordare ceva mai pe termen scurt, anticipam ca rata de schimb valutar ar putea fluctua in jurul nivelului de 4,05 lei pe euro in luna mai, si nu am exclude evolutia cursului in principal in intervalul 4-4,05 lei pe euro in iunie", se spune in analiza ING.
Totusi, pentru a doua jumatate a acestui an, banca anticipeaza ca scenariul probabil este deprecierea leului in raport cu euro, odata ce inflatia va scadea si incetinirea dinamicii exporturilor va deveni mai vizibila.
BNR a publicat joi o rata de referinta de 4,0906 lei/euro, in urcare cu 0,48 bani fata de nivelul de miercuri, dar cu 4,5% mai mic fata de nivelul de la sfarsitul anului trecut, de 4,2848 lei/euro.
Cursul oficial din sedinta de miercuri, de 4,0858 lei/euro, a reprezentat minimul din martie 2010.
Pe acelasi subiect: