Dolarul atinge un nou maxim istoric fata de leu. Cursul anuntat de BNR: 4,2220 lei/dolar
Dolarul american atinge un nou maxim istoric in fata leului romanesc, pentru a doua sedinta consecutiv, pe fondul aprecierii monedei americane raportat la euro, pe plan international. BNR a anuntat joi un curs de 4,2220 lei/dolar, in crestere cu 0,91 bani (0,22 %) comparativ cu cotatia de miercuri de 4,2129 lei/dolar.
Raportul dolar/euro a coborat joi la un minim de 1,0551 dolari pentru un euro, pe piata din Romania cursul leului stabilindu-se doar in raport cu euro pe baza tranzactiilor din piata.
Fata de celelalte valute, cursul se calculeaza pe baza cotatiilor euro pe plan international.
Pentru moneda europeana, BNR a anuntat, joi, un curs de 4,4589 lei, in scadere cu 0,15 bani (0,03%) fata de miercuri, 4,4604 lei/euro.
Cotatia leului fata de francul elvetian a ajuns la 4,1235 lei, in urcare cu 2,09 bani (0,51%) in comparatie cu valoarea din sedinta precedenta, cand un franc elvetian costa 4,1026 lei.
In schimb, gramul de aur s-a ieftinit pana la valoarea de 142,6803 lei, situandu-se cu 1,85 lei (1,28%) sub valoarea anterioara, cand BNR stabilise o cotatie de 144,5323 lei.