Cursul urca joi la 4,3352 lei/euro. Leul a batut toate valutele UE in 2013
Cotatiile monedei nationale au urcat spre 4,34 lei/euro spre jumatatea sesiunii interbancare. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta cu 1,15 bani mai mare, de 4,3352 lei/euro.
In sesiunea de marti, rata de schimb a fost de 4,3237 lei/euro.
Pentru dolarul american, banca centrala a anuntat un curs de 3,2923 lei/dolar, in scadere de la 3,3075 lei/dolar. Rata de schimb pentru francul elvetian a urcat la 3,5469 lei/franc. Cotatiile leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,3220 - 4,3230 lei, iar in prima ora de tranzactionare cotatiile au urcat nesemnificativ, la 4,3240 - 4,3255 lei/euro, pe volume reduse. Spre jumatatea sesiunii, volumele transferate au inceput sa creasca, iar rata de schimb a urcat spre 4,34 lei/euro. Unii dealeri spun ca cererea de valuta a venit in principal de la clientii comerciali, iar prezenta jucatorilor straini nu a fost vizibila.
Piata interbancara a fost inchisa miercuri, pentru sarbatorirea zilei de 1 mai.
Dobanzile afisate joi de bancile comerciale pentru depozitele in lei atrase pe termen de o zi se plasau la 4,13- 4,63% pe an, iar randamentele la o saptamana au ramas la 4 - 4,5%.
Leul a invins toate valutele din UE in primele 4 luni ale anului
Atat in luna aprilie, cat si pe ansamblul anului 2013, moneda nationala a Romaniei a inregistrat pe pietele financiare cea mai mare apreciere atat fata de euro, cat si comparativ cu dolarul american, arata o analiza a casei de brokeraj Noble Securities.
Dupa primele patru luni ale acestui an, leul s-a apreciat cu aproape 2,7% fata de moneda unica europeana si cu 2,3% fata de cea americana. "Confirmarea de catre Fitch a ratingului de credit pe termen lung in valuta al Romaniei la "BBB-", cu perspectiva stabila, precum si succesul obligatiunilor guvernamentale romanesti au contribuit in ultima perioada la aprecierea monedei nationale", explica Silviu pojar, manager de vanzari in cadrul Noble Securities, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
In aprilie, leul a crescut pe pietele financiare cu aproape 2% in fata euro si cu 4,8% fata de moneda americana. Zlotul polonez si coroana ceha au incheiat luna trecuta cu variatii destul de reduse fata de inceputul acesteia comparativ cu moneda unica europeana. Forintul s-a apreciat cu cca 1,3% in aprilie in fata Euro, dar ramane cu o scadere de cca 2,8% la nivelul primelor patru luni. Zlotul polonez s-a depreciat cu aproape 2,1% in perioada ianuarie- aprilie, comparativ cu moneda unica europeana, iar coroana ceha cu aproximativ 2,7%. Dintre monedele din UE, lira sterlina a marcat pe anul in curs cea mai mare scadere fata de Euro, respectiv de 4,3%.
“Leul se afla in aceste zile pe un trend de apreciere, testand pe pietele financiare pragul de 4,3 lei pentru un euro. La inceputul acestui an, moneda nationala a mai avut o tentativa semnificativa de a cobora sub acest nivel, dar pietele au respins atunci aceasta miscare. Din cate se vede pana acum, este probabil ca piata sa reactioneze la fel si de aceasta data", a adaugat Silviu Pojar.
Pe acelasi subiect: