Euro a coborat la cel mai jos nivel din august 2012 fata de dolar. In Romania, moneda americana a urcat la maximul a peste doi ani
Euro a coborat miercuri la cel mai jos nivel din august 2012 pana in prezent fata de dolar, inaintea sedintei lunare a Bancii Centrale Europene (BCE) care va avea loc joi, in timp ce moneda americana a atins maximul ultimilor sapte ani fata de yenul japonez, transmite Bloomberg.
Referinta a scazut cu 0,1 bani, la 4,4282 lei/euro. Cel mai recent, un curs mai ridicat de 4,43 lei/euro a fost inregistrat marti, 25 noiembrie, cand euro a fost cotat la 4,4338 lei.
Pentru dolar, banca centrala a anuntat un curs de 3,5914 lei, in urcare cu 3,08 bani fata de marti. Evolutia dolarului in raport cu leul este determinata de raportul dintre moneda americana si euro pe pietele financiare externe. Dolarul s-a apreciat miercuri cu 0,5% fata de euro, la 1,23 dolari/euro. Un curs mai ridicat pentru dolar a fost inregistrat pe 22 august 2012, cand referinta s-a plasat la 3,5999 lei.
Paritatea pentru francul elvetian a urcat 0,27 bani, la 3,6813 lei.
Cu putin inainte de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era cotat in piata interbancara la 4,4280 - 4,4285 lei, fara o variatie semnificativa fata de finalul sedintei de marti. Tranzactiile au variat intr-un interval de 0,4 bani, pe volume in piata interbancara usor sub media pentru prima jumatate a zilei. Cursul maxim la care s-au perfectat schimburi intre banci a ramas cel din deschiderea pietei, de 4,4290 lei/euro, in timp ce minimul a coborat la 4,4260 lei/euro, de la 4,4270 lei/euro in prima ora de tranzactii.
In regiune, forintul s-a apreciat cu 0,15% fata de euro, iar zlotul a stagnat.
Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi se situau miercuri la 0,11% - 0,54% pe an, in scadere de la 0,14% - 0,59% pe an in ziua anterioara. Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana se afla la 0,17% - 0,65% pe an, comparativ cu 0,23% - 0,72% pe an in ziua anterioara.
Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, se afla la 1,69% pe an, fata de 1,71% pe an marti.