Cursul a ramas aproape de 4,45 lei/euro in prima ora a sedintei interbancare de luni. Bursa de la Bucuresti a stagnat
Cursul de schimb a ramas aproape de 4,45 lei/euro in prima ora a sedintei interbancare de luni, intr-o piata linistita si cu volume foarte reduse de tranzactionare, potrivit dealerilor.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4500 - 4,4520 lei, in imediata apropiere a nivelurilor de vineri din jurul orei 16:30, de 4,4505 - 4,4525 lei/euro. Ulterior, cotatiile au fluctuat nesemnificativ, pe un rulaj foarte redus. La scurt timp dupa ora 10:00, euro era cotat la 4,4485 - 4,4510 lei, usor sub inchiderea de vineri.
Dupa prima ora a sedintei de la Bucuresti, zlotul si forintul erau in crestere cu cate 0,2% in raport cu euro.
Dobanzile afisate luni dimineata de bancile comerciale pentru plasamentele in lei pe termen de o zi au continuat sa fie reduse, de 0,75% - 1,25% pe an, in imediata apropiere a nivelurilor de vineri, de 0,72% - 1,22% pe an. Dobanzile sunt cu mult sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, aflata la 4% pe an, minim istoric.
Bursa a stagnat la debutul sedintei, pe un rulaj in crestere datorita tranzactiilor cu actiunile FP
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni de la BVB, a crescut nesemnificativ, cu 0,09%, in primele 30 de minute ale sesiunii de luni, iar BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,19% peste sedinta precedenta. In acelasi timp, BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri si actiunilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,19%.
Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,12%, iar cel extins BET-BK a urcat cu 0,37%.
BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde primele 25 de actiuni in functie de lichiditate, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Actiunile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,8 lei, pe un rulaj de 4,5 milioane lei, si au asigurat, astfel, aproape 60% din rulajul de pe piata principala, de 7,6 milioane lei (1,7 milioane euro). Lichiditatea pietei este de peste doua ori mai mare decat rulajul din primele minute de tranzactionare de vineri, de 3,4 milioane lei (765.000 de euro).
Inaintea deschiderii sedintei, in sistemul Bursei au fost inregistrate rezultatele ofertei prin care Fondul Proprietatea (FP) a rascumparat 4,35% din propriile actiuni, pachet pentru care a platit 600 milioane lei (134,8 milioane euro).
Actiunile OMV Petrom (SNP) au scazut cu 0,67%, la 0,448 lei, pe al doilea rulaj din piata principala, de 891.000 de lei.