Referinta BNR a coborat la 4,4451 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele aproape 6 luni
Moneda nationala si-a pastrat aprecierea de la deschidere, astfel ca Banca Nationala a Romaniei a afisat vineri un curs de referinta in scadere cu 3,11 bani, de 4,4451 lei/euro, reprezentand cel mai redus nivel din ultimele aproape sase luni.
Moneda nationala s-a apreciat la inceputul sesiunii interbancare de vineri. Cotatiile au coborat sub 4,45 lei/euro, intr-o piata dominata de vanzari de euro din partea strainilor care au nevoie de lei pentru a plati obligatiunile licitate joi la MFP, potrivit dealerilor.
Bancile au cotat euro in scadere inca de la deschidere, la 4,45 lei, fata de 4,4695 - 4,4730 lei la finalul sesiunii de joi.
In prima ora de tranzactionare cursul a coborat pana la 4,4450 - 4,4470 lei/euro.
Ministerul Finantelor a atras joi 3,4 miliarde lei la ultima licitatie din acest an, de 11 ori peste valoarea indicativa, la un randament de 6,14%, in scadere fata de cel acceptat la precedenta operatiune, de 6,61%. Valoarea programata o operatiunii era de 300 milioane lei, iar cererea s-a ridicat la 5,9 miliarde lei.
Dealerii spun ca investitorii sunt atrasi de randamente, avand in vedere ca pe valutele din regiune, zlot si forint, se asteapta taieri de dobanda.
Banca Nationala a Romaniei a publicat joi un curs de referinta in scadere cu 0,16 bani, la 4,4762 lei/euro. In schimb, leul s-a depreciat in raport cu dolarul, cursul de referinta urcand cu 0,57 bani, de la 3,3731 lei/dolar la 3,3788 lei/dolar. Rata de referinta pentru francul elvetian a urcat de la 3,7033 lei/franc la 3,7056 lei/franc. \
Dobanzile practicate vineri de banci pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat de la 2,68% - 3,18% la 5-6,25% pe an, dealerii explicand evolutia prin faptul ca vineri este ultima zi a actualei perioade in care bancile trebuie sa constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR, iar majoritatea acestora se pare ca nu au indeplinit cerintele.