Actiunile europene au deschis in scadere, dupa esecul rasunator al negocierilor dintre Grecia si zona euro
![Actiunile europene au deschis in scadere, dupa esecul rasunator al negocierilor dintre Grecia si zona euro](https://assets.protv.ro/assets/incont/2015/02/17/image_galleries/50400/actiunile-europene-au-deschis-in-scadere-pe-fondul-esecului-rasunator-al-negocierilor-dintre-grecia-si_size9.jpg)
Principalele actiuni europene au deschis tranzactiile de marti in coborare, dupa ce discutiile de luni dintre ministrii de finante ai statelor din zona euro s-au incheiat fara un acord, sporind ingrijorarile investitorilor privind situatia din Grecia, relateaza Bloomberg.
Indicele Stoxx Europe 600 a scazut cu 0,2%.
Negocierile purtate luni de catre ministrul grec de Finante Yanis Varoufakis si omologii sai din zona euro s-au incheiat fara un rezultat concret, in conditiile in care Grecia a refuzat propunerea inaintata de catre Comisia Europeana.
Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogrupului, a acordat timp Greciei pana vineri pentru a cere o extindere a progarmului de sprijin financiar, in conditiile in care pachetul de bailout expira la finalul lunii februarie.
Titlurile Orange au coborat cu 2,1%, dupa ce compania franceza a estimat ca va inregistra venituri in scadere in acest an.
Actiunile TNT Express au scazut cu 5,4%. Firma olandeza de curierat a consemnat o pierdere neta de 137 de milioane de euro in T4 din 2014, pe fondul declinului vanzarilor.
Pe marile burse europene, indicele CAC 40 (Paris) a scazut cu 0,9%, FTSE 100 (Londra) a crescut cu 0,2%, iar DAX (Frankfurt), cu 0,8%.