UE are nevoie de bani dupa ce a imprumutat Romania si Irlanda. Emite obligatiuni de 4,6 mld. euro
Uniunea Europeana (UE) lanseaza o emisiunea de obligatiuni in valoare de 4,6 miliarde de euro, cu scadenta la sapte ani, pentru a finanta programul de sprijin destinat Irlandei si imprumutul acordat Romaniei, potrivit AFP, preluata de Mediafax.
"Ne asteptam la o cerere destul de puternica. Ramane de vazut daca va fi la fel de ridicata ca in ianuarie", mentioneaza BNP Paribas, una dintre bancile care intermediaza emisiunea.
UE a lansat la inceputul lunii ianuarie o prima emisiune destinata finantarii programului de ajutor destinat Irlandei.
In luna noiembrie a anului trecut, autoritatile irlandeze au convenit cu UE si Fondul Monetar International (FMI) un program de ajutor de 85 de miliarde de euro, alocarea fondurile fiind esalonata pe parcursul a mai multor ani.
Mecanismul este folosit si pentru acordarea de asistenta unor state membre precum Romania, Ungaria sau Letonia, care primesc ajutor prin acorduri de imprumut cu FMI si UE.
Romania are un acord de finantare externa cu FMI, UE si alte institutii financiare internationale, in suma totala de aproximativ 20 de miliarde de euro. UE contribuie cu 5 miliarde de euro la pachetul de imprumut, din care a virat deja 3,65 miliarde de euro. Romania ar urma sa primeasca ultima transa, de 1,35 miliarde de euro, la sfarsitul lunii martie sau inceputul lunii aprilie.
Pe acelasi subiect: