Termenul pentru redirecţionarea către ONG-uri a cotelor din impozitul pe venit, prelungit până la 30 iunie
Taxe si impozite, ANAF
Persoanele care vor să redirecţioneze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către ONG-uri şi alte entităţi nonprofit sau unităţi de cult vor putea să depună formularele până la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit şi pentru depunerea declaraţiei unice, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice.
Ca urmare a declanşării pandemiei de coronavirus, Ministerul Finanţelor Publice menţionează că a propus prorogarea mai multor termene de declarare şi plată a obligaţiilor fiscale, iar, în acest context, neintroducerea prorogării termenului până la care se depune formularul 230 - Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat - ar fi condus la diminuarea fondurilor atrase de entităţile nonprofit şi unităţile de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.
Potrivit sursei citate, bonificaţiile acordate pentru declaraţia unică, de până la 10% din impozitul datorat, nu afectează sumele din impozitul pe venit aferent anului 2019 în cazul contribuabililor care dispun asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, pe baza declaraţiei unice. Astfel, sumele redirecţionate vor fi calculate la valoarea impozitului datorat, fără diminuările oferite de bonificaţii.
La începutul acestui an, Guvernul a aprobat propunerea MFP de a prelungi termenul de depunere a formularului 230 şi a declaraţiei unice, de la 15 martie până la data de 25 mai, termen care a fost din nou prelungit până la data de 30 iunie.
Întrucât, în cursul anului 2019, măsura privind susţinerea entităţilor nonprofit, a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificată începând cu veniturile lunii aprilie 2019 (2% ianuarie - martie; 3,5% aprilie - decembrie), iar persoanele fizice care au optat pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit au utilizat două formulare, câte unul pentru fiecare perioadă, ANAF a publicat în luna martie a acestui an şi un formular simplificat, care cuprinde ambele perioade de raportare.
Pe acelasi subiect: