Tanasescu, FMI: Un posibil nou acord cu Fondul ar putea fi discutat din 2011. VIDEO
Posibilitatea unei noi cooperari intre Romania si Fondul Monetar International (FMI) va fi luata in discutie dupa expirarea actualului acord, adica dupa anul 2011, a declarat reprezentantul tarii noastre la Fond, Mihai Tanasescu. El a apreciat ca, in acest moment, nu exista riscul ca urmatoarea transa de la FMI sa intarzie, avand in vedere ca boardul se intruneste pe 28 iunie, data pana la care oficialul FMI estimeaza ca masurile propuse de Guvernul de la Bucuresti vor fi implementate.
“Este devreme sa discutam acest aspect (un nou acord cu FMI, n.red.). Vom vedea la sfarsitul acestui acord, in primvara lui 2011, daca va fi nevoie sau nu si de o componenta financiara. Din momentul in care acordul va fi finalizat, in mod cert vor avea loc discutii, negocieri, pentru un nou tip de cooperare cu FMI”, a explicat Tanasescu.
In opinia acestuia, exista, in momentul de fata, mai multe posibilitati care pot fi discutate.
“Una dintre ele este un acord de tip precautionary stand by care nu implica eliberarea de transe, de sume de bani, avand in vedere ca rezerva BNR este solida. Dar ar implica un tip de colaborare pe anumite subiecte foarte bine definite, cum ar fi consolidarea fiscala, reformele structurare si intarirea sistemului financiar”, a spus reprezentantul FMI.
A doua posibilitate ar fi un acord stand by de tipul actual, dar care, in opinia lui Tanasescu, nu ar fi solutia cea mai buna, in conditiile in care tocmai se va finaliza un astfel de acord.
“O alta posibilitate poate sa fie si o linie flexibila de credit, dar pentru aceasta trebuie vazut si modul in care va fi implementat actualul acord, pentru ca eligibilitatea pentru un asemenea instrument are in spate un tip de comportament corect care sa duca la implementarea concreta a acestui program”, a explicat Tanasescu.
Reprezentantul Romaniei la FMI a mai spus ca, in acest moment, “astazi, 14 iunie”, nu exista riscul a urmatoarea transa din imprumut sa intarzie.
“Masurile fac parte dintr-un program care poate fi atins. Parerea mea este ca boardul FMI din 28 iunie va avea loc si ca masurile pe care Guvernul si le-a propus vor fi puse in implementare”, este de parere Tanasescu.
In cazul in care masurile sunt declarate neconstitutionale, insa, reprezentantul Fondului spune ca este nevoie de un plan B.
“Va fi nevoie de o discutie suplimentara pentru a se gasi masuri aditionale pentru ca procesul de consolidare fiscala si continuarea reformelor structurale sa aiba loc, iar eliberarea transei sa se efectueze cat mai repede posibil”, precizeaza Mihai Tanasescu.
Referitor la o eventuala remaniere guvernamentala, Tanasescu a explicat ca acest lucru “aduce un plus de efectivitate”, atata timp cat nu afecteaza programele stabilite cu FMI si cu Comisia Europeana.
Declaratiile reprezentantului FMI vin in contextul in care mai multi ministri din Cabinetul Boc au facut referire, in ultimile zile, la faptul ca Romania ar avea nevoie de un nou imprumut de la Fondul Monetar International.
Pe acelasi subiect: