Sofatul fara permis baga zazanie in autoritati. Va fi posibil sa conduci masina fara carnet? VIDEO
Scandal in randul initiatorilor strategiei nationale pentru siguranta rutiera. Politistii au respins din start o serie de propuneri care, insa, in mod surprinzator, se regasesc in documentul oficial publicat pe pagina de internet a Guvernului Romaniei. Ei nu sunt de acord ca jandarmii sa opreasca soferii in trafic si nici ca tinerii sub 18 ani sa aiba voie sa conduca.
Reprezentantii Autoritatii Rutiere Romane sunt insa de alta paerere, pe care au impus-o in strategie.
In primul rand, politistii nu vad cu ochi buni permisul probator, care le-ar permite adolescentilor care au 17 ani sa conduca pe drumurile publice sub supravegherea unui adult, conducator auto.
Asadar Politia si Autoritatea Rutiera nu sunt de acord asupra unui aspect important introdus deja in strategia de siguranta rutiera.
Si nu este singurul. Nu se inteleg nici in privinta jandarmilor si politistilor locali, care sa poata da amenzi rutiere. Apoi, sanctionarea diferita a soferilor amatori fata de cei profesionisti.
Asadar, in loc sa cuprinda cele mai bune solutii pentru imbunatatirea circulatiei, strategia nationala pentru siguranta in trafic are propuneri pe care nu le aproba nici chiar initiatorii. Speram ca documentul nu va fi adoptat cu aceste controverse, pentru ca el ar trebui sa ne ghideze pe sosele in urmatorii 10 ani.
Pe acelasi subiect: