Romania, codasa Europei la constructii
Romania a avut in noiembrie cea mai mare scadere a lucrarilor de constructii dintre tarile membre ale Uniunii Europene, de minus 24,4 la suta, conform datelor prezentate marti de Oficiul European de Statistica (Eurostat). Anul acesta constructorii au pornit tot cu stangul. Se asteapta ca valoarea acestui sector sa scada cu inca 10 procente. Iar grav este ca specialistii spera intr-o revenire a pietei abia in cativa ani.
“Ne asteptam la o cadere si mai mare, estimez cel putin inca 30 de mii de oamerni care sa isi piarda locul de munca si mai multe firme care isi vor lichida activitatea din lipsa de lucrari” spune Dan Cristescu, presedinte FGS familia.
Tocmai de aceea constructorii cer acum o mana de ajutor. Cer Bancii Nationale facilitarea accesului la credite dar si dobanzi la nivelul "bancilor mama" din tarile membre UE.
"Nivelul de 7,5 % al dobanzii de referinta practicat de BNR este prea ridicat si ne asteptam ca la sedinta din februarie a BNR ne asteptam ca BNR sa dea dovada de curaj si sa reduca acest nivel cu cel putin un punct procentual" spune marius Marin, vicepresedinte Pro BCA.
|
|
La nivelul zonei euro, volumul lucrărilor de construcÅ£ii a înregistrat, în ritm anual, o scădere de 8 procente, iar în UE s-a înregistrat un declin de 6,7 procente.
.După România, scăderi mari ale lucrărilor de construcÅ£ii s-au înregistrat în Bulgaria (minus 22,5 procente), Slovenia (minus 18,1 procente) ÅŸi Spania (minus 16,5 procente). Doar trei state membre UE - Polonia (8,8 procente), Cehia (6,4 procente) ÅŸi Germania (3,8 procente) - au înregistrat o creÅŸtere a volumului lucrărilor de construcÅ£ii în luna noiembrie 2009 comparativ cu luna noiembrie 2008.
Cele mai semnificative creÅŸteri s-au înregistrat în Slovacia (13,7 procente), Portugalia (4,1 procente) ÅŸi România (2,9 procente) iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovenia (minus 4,5 procente), Spania (minus 3,5 procente) ÅŸi Bulgaria (minus 1,9 procente). |
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS