ROBOR la 3 luni a scăzut pentru a patra zi consecutiv şi a ajuns la 3,13% pe an
Bani, lei
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut joi cu 0,05 puncte procentuale faţă de valoarea de miercuri, până la 3,13% pe an, de la 3,18%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 2,99%. În aceeaşi zi din 2018, respectiv 7 martie, indicele era de 2,08%/an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la rândul său la 3,27% pe an, de la 3,32% în şedinţa precedentă, iar ROBOR la 9 luni a coborât la 3,42% pe an, de la 3,44%.
Indicele ROBOR la 12 luni s-a diminuat cu 0,03 puncte procentuale, la 3,47% pe an, de la 3,50% pe an, miercuri.
Pe acelasi subiect: