Rectificarea bugetara va avea loc cel tarziu in luna august, anunta vicepremierul Shhaideh, desi afirma ca “avem o executie in grafic”
Sevil Shhaideh
Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, miercuri, ca rectificarea bugetara va avea loc cel tarziu in luna august.
”Chiar astazi trebuie sa particip la intalnirea cu ministrul de Finante (Ionut Misa - n.r.) si dupa cum bine stiti pe calendarul rectificarilor, rectificarea este posibil sa aiba loc cel tarziu in luna august, in functie de gradul de executie al tuturor cheltuielilor de la nivelul fiecarui minister”, a declarat Sevil Shhaideh, potrivit News.ro.
Ea a precizat ca la nivelul ministerului pe care il reprezinta, in acest moment, toate sumele sunt angajate si ”cash-urile sunt suficiente”.
”Deci, avem o executie in grafic. Nu credem ca in acest moment pe ceea ce discutam noi astazi se impune o suplimentare. (...) Suntem in graficul si in necesarul pe care l-am preconizat de la inceputul anului”, a spus ea.
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, ca ministrul Finantelor, Ionut Misa, a prezentat coalitiei un plan privind relocarea unor bani in cadrul rectificarii bugetare, avand in vedere ca in unele ministere gradul de executie este de doar 2% pe primele 6 luni ale anului.
"S-a vorbit despre rectificarea bugetara. Domnul ministru de finante a prezentat un plan privind relocarea unor sume in cadrul unor ministere pentru ca, din pacate, avem ministere care au un grad de executie la 6 luni de 2%", a spus Tudose.
El a dat ca exemplu Ministerul Tehnologiei Informatiei, condus pana de curand de Augustin Jianu.
"Stiti, fostul prim viceprim-ministru 2 zile. Grad de executie 2%. Din pacate, anumite proiecte sunt deja ratate si atunci banii respectivi vor fi relocati in cadrul ministerului sau in alte ministere", a spus Tudose.
Intrebat despre executia Ministerului Apararii, el a spus ca este "foarte buna", insa nu au fost luate inca in discutie si fondurile pentru inzestrare, fiind inca evaluari in curs.
Shhaideh: Banii din PNDL s-au acordat pe principiul ”primul venit, primul servit”, nu pe criterii politice
Totodata, Sevil Shhaideh, a respins acuzatiile ca ar fi acordat banii din Programul de Dezvoltare Locala I pe criterii politice si a explicat ca autoritatile locale au incasat sumele pe principiul ”primul venit, primul servit”.
Vicepremierul a vorbit si despre acuzatiile privind oportunitatea construirii unui stadion in Alexandria si a explicat ca proiectul are avizele federatiilor sportive.
”Informatia publica vehiculata nu se refera la alocari. Ne referim la plati. In acest moment, PNDL etapa I are un buget alocat ca si forma de uzanta cash-ul bugetar de doua miliarde de lei. Din acest cash bugetar se deconteaza toate facturile care sunt transmise catre minister. Deci nu exista in procedeul de decontare decat principiul «primul venit, primul servit». Exista un sistem foarte riguros de inregistrare a tuturor solicitarilor, a tuturor facturilor. Acele localitati care au contractele de finantare in derulare nu i-a impiedicat absolut nimeni sa vina sa deconteze aceste lucrari”, a declarat ministrul Dezvoltarii.
Cat despre PNDL II care are alocati 30 de miliarde de lei pana in 2020, vicepremierul Sevil Shhaideh a precizat ca banii au fost impartiti dupa criterii algoritmice matematice, sustinand ca nu este normal ca sumele sa fie date egal, pentru ca unele judete sunt mai mari si au nevoie de mai multi bani pentru dezvoltarea unor proiecte.
”Nu ne este indiferent daca avem cinci localitati intr-un judet sau 200. Cu cat numarul este mai mare, reprezinta mai multe colectivitati si mai multe proiecte. Nu ne este indiferenta suprafata judetului (...). Nu ne este indiferenta populatia judetului respectiv. Una este sa vorbim de 100 de locuitori care ar avea acces la apa, canal si alta este sa vorbim de 1000 de locuitori. Si nu ne sunt indiferente veniturile autoritatiilor locale”, a sustinut Shhaideh.
Referitor la alocarea celor 12 milioane de euro pentru stadionul de fotbal din judetul Teleorman, Shhaideh a sustinut ca federatiile sportive sustin constructia unui complex sportiv in municipiul Alexandria, neprecizand in ce stadiu se afla proiectul in acest moment.
”In primul rand nu vorbim de un stadion. Vorbim de un complex sportiv care are, pe langa partea de teren de fotbal, tot ceea ce tine de paracticarea sporturilor: pista de atletism si alte sporturi legate de zona aceasta. In momentul in care discutam de initierea, oportunitatea si necesitatea unui obiectiv de asemenea anvergura, cu toate ca toata lumea se pricepe la fotbal, (...) cred ca cei mai in masura sa vorbeasca pe acest subiect sunt cele doua federatii: Federatia Romana de Fotbal si Federatia Romana de Atletism”, a explicat Shhaideh.
Mai multe despre:
#rectificare bugetara#Sevil Shhaideh
Pe acelasi subiect: