Prefectura Capitalei cere anularea a zeci de inmatriculari ilegale
Prefectura Municipiului Bucuresti a cerut in instanta, de la inceputul acestui an, anularea inscrierii a 78 de masini, pe motiv ca nu ar fi fost achitata taxa de poluare. Potrivit legii, la prima inmatriculare achitarea taxei de mediu este obligatorie. De asemenea, reprezentantii Serviciului de Permise si Inmatriculari, aflat in subordinea Prefecturii Capitalei, au sesizat si politia, pentru a face cercetari.
Asa cum rezulta din prevederile art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008, pentru prima inmatriculare a unui autovehicul in Romania este necesara plata taxei de poluare, iar trezoreriile din Capitala au infirmat incasarea acestei taxe si emiterea chitantelor, pe care proprietarii celor 78 de autovehicule sustin ca le au.
In paralel, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii Municipiului Bucuresti s-a adresat si organelor de politie pentru ca acestea sa faca cercetarile care se impun, se arata intr-un comunicat al institutiei.
"Este un mesaj foarte ferm pe care dorim sa-l transmitem celor care incearca sa inmatriculeze in conditii ilegale autoturisme in Bucuresti. Aceasta masura vine in completarea masurilor luate si in anul 2009 de Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti de a anula, prin ordin al Prefectului, inmatriculari care nu indeplineau anumite conditii legale referitoare la incasarea taxei de poluare", a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, potrivit documentului.
Prin ordinul prefectului, in anul 2009 au fost anulate 305 inmatriculari din aceste cauze.