Piata de colectare de creante a scazut anul trecut cu 5%, la 2,7 miliarde de euro
Bani. Sursa foto: Mediafax
Piata colectarii de creante a totalizat anul trecut 2,72 miliarde de euro, in scadere cu 5-6% fata de nivelul din 2012, in conditiile in care factoringului de export a crescut usor, iar cel de import s-a diminuat, arata datele Asociatiei Romane de Factoring (ARF).
"Evolutia este una imbucuratoare avand in vedere ca la mijlocul anului trecut scaderea fata de aceeasi perioada din 2012 era de 16 procente. Piata a reusit sa recupereze volumele in a doua jumatate a anului, cand, in mod traditional, factoringul devine mai accesat de companii. In acelasi timp insa, aceasta evolutie reflecta, inca o data, maniera prudenta in care bancile si institutiile financiare nebancare, pot sa sustina companiile romanesti prin produse de factoring, dat fiind contextul economic indecis, in care firmele care intra in insolventa sunt in continuare in crestere", a declarat, intr-un comunicat, Bogdan Rosu, presedintele ARF.
Factoringul de export a inregistrat o usoara crestere fata de anul trecut, in timp ce factoringul de import a suferit o scadere, urmand evolutia generala descendenta a importurilor din 2013. In ceea ce priveste ponderea domeniilor din care provin companiile care au accesat factoringul intern, nivelul cel mai ridicat, de 32,8%, a fost inregistrat de constructii, in principiu in baza unor proiecte din sectorul public. Pe aceasta zona, a constructiilor, exista chiar o crestere a ponderii fata de anul trecut, cand nivelul a fost de 28% din totalul domeniilor care au apelat la factoring, noteaza Mediafax.
"Asa cum am mentionat si in toamna anului trecut, desi una dintre zonele cu potential pentru cereri de factoring este reprezentata de companiile care au contracte cu entitati publice, suntem rezervati in ceea ce priveste continuarea unei evolutii pozitive a acestui sector si in 2014. Si aceasta pentru ca avem in vedere nivelul investitional preconizat, cat si consecintele modificarilor pe care un nou proiect legislativ le aduce legii de infiintare si functionare a C.N.A.D.N.R.. Aici ne referim, in principal, la limitarea accesului subcontractorilor la finantare, prin disolutia termenelor de plata clare si conditionarea incasarilor, elemente care descalifica astfel de contracte de la finantarea prin factoring", a adaugat Rosu.
Datele ARF mai arata ca ponderea sectorului farma in accesarea factoringului intern a crescut de la 1% in 2012, la 5,4%, sustinut si de prima facilitate de factoring de tip club din Romania, in timp ce ponderile domeniilor agricol si alimentar, respectiv auto si echipamente au suferit usoare contractari.
In ceea ce priveste nivelul cifrei de afaceri a companiilor care acceseaza factoringul, daca in 2012 finantarea prin factoring parea sa fie apanajul companiilor cu cifre de peste 5 milioane de euro, anul trecut a fost constatata o crestere consistenta in zona companiilor cu afaceri mai mici de 5 milioane de euro, incadrate la categoria IMM.
"Daca in 2012, volumele derulate prin factoring de catre aceste companii aveau o pondere de doar 16,3%, anul trecut nivelul acestora a crescut la 25%. Aceasta evolutie este una fireasca si, totodata, o revenire catre situatia inregistrata pe piata de factoring in 2011, demonstrand inca o data deschiderea bancilor si institutiilor financiare nebancare in sustinerea IMM-urilor prin facilitatile de factoring", a adaugat Rosu.
Membrii ARF sunt Access Financial Services, BCR, BRD - Groupe Societe Generale S.A., Banca Transilvania, IFN Next Capital Finance, ING Commercial Finance IFN, RBS Bank, Raiffeisen Bank, Romfactor, Unicredit Tiriac Bank, precum si de la alte cinci institutii financiare non-membre.
Mai multe despre:
#colectare de creante#afaceri
Pe acelasi subiect: