Mii de romani s-au trezit peste noapte cu conturile goale, dupa ce o banca din top 5 i-a taxat de trei ori mai mult
Dupa ce au facut plati sau retrageri la POS-urile si bancomatele Raiffeisen Bank, mii de romani s-au trezit cu conturile goale. Banca le-a luat de trei ori suma tastata, fapt pentru care cere scuze. Sustine ca nu are nici o vina si ca va returna sumele luate pe nedrept. Insa pagubitii stau fara bani de aproape o saptamana.
Au fost afectati posesorii de carduri VISA, emise de alte banci decat Raiffeisen, care au folosit cardurile vineri, 5 octombrie, pentru a efectua plati la POS-urile Raiffeisen sau pentru a retrage bani de la bancomatele bancii austriece.
Alex este unul dintre pagubiti. "Vineri m-am dus sa-mi platesc rata la casa. Am vrut sa cumpar euro de la Raiffeisen. Am platit cu cardul suma pentru plata de 280 de euro, am primit banii, m-am dus si mi-am platit rata. Toate bune si frumoase pana luni, cand m-am oprit la un magazin sa imi cumpar una alta si m-am trezit la casa cu eroarea de POS, fonduri insuficiente. Este un pic jenant sa iti spuna pos-ul ca nu mai ai bani, stiind ca mai ai cateva sute bune de euro", povesteste Alexandru Milaileanu, blogger de profesie.
Alex a platit vineri echivalentul a 280 de euro. Insa banca, fara sa il anunte, i-a retras din cont de trei ori mai mult, adica 840 de euro.
"Practic, am avut o paguba de 560 de euro", spune Alex Mihaileanu.
Reprezentantii Raiffeisen Bank sustin ca este pentru prima data in ultimii 10 ani, de cand lucreaza cu procesatorul Euronet, cand se intampla asa ceva. Cum in weekendul trecut nu s-a lucrat, banca si-a dat seama de eroare abia luni. Timp in care din conturile multor clienti au disparut sume de trei ori mai mari decat cele pe care le-au retras in realitate.
Cei de le Raiffeisen nu stiu cati clienti au fost afectati si nici nu spun care este valoarea sumelor retrase pe nedrept. Ne facem insa o idee cat de mare este problema cand sunam in call center-ul unei banci ai carei clienti au fost afectati.
"Sunt firme foarte mari care lucreaza cu ei, deci sunt mii de clienti de la toate bancile din Romania care au avut astfel de probleme", aflam de la operatorul de la capatul firului.
"Cerem scuze pentru acest incident. Depunem toate eforturile ca un astfel de prim incident sa nu se mai repete. Va asiguram ca din punctul nostru de vedere, experienta platii cu cardul este una dintre cele mai sigure", precizeaza Magda Sandulescu, reprezentant al directiei de dezvoltare Raiffeisen Bank.